Canada devine prima țară din afara UE care aderă la programul SAFE
UE și Canada au anunțat luni că s-a ajuns la un acord privind participarea țării la instrumentul european de finanțare pentru apărare SAFE, în valoare de 150 de miliarde de euro, scrie Deutsche Welle.
Anunțul a fost făcut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și prim-ministrul canadian, Mark Carney. Cei doi lideri au descris acordul ca fiind „următorul pas în aprofundarea cooperării noastre și simbolic pentru prioritățile comune ale Uniunii Europene și Canadei”.
În aceste condiții, Canada este prima țară non-UE care a obținut accesul la programul SAFE, potrivit ABC News.
Carney a declarat că intenționează să diversifice achizițiile Canadei și să consolideze relațiile țării cu UE. El a declarat anterior că nu vor mai fi alocate peste 70 de cenți din fiecare dolar din cheltuielile militare canadiene către SUA.
„În aceste vremuri turbulente din punct de vedere geopolitic, (SAFE) este un mijloc de a spori cooperarea, de a îndeplini obiectivele de apărare și de a cheltui mai bine, pe măsură ce abordăm urgențele pe termen scurt și nevoile pe termen lung”, au declarat von der Leyen și Carney în declarația lor.
Programul SAFE
Principalul scop al programului SAFE al UE este acela de a acorda împrumuturi membrilor săi în condiții favorabile pentru achiziționarea în comun de arme cu alți parteneri. Împrumuturile vor fi garantate prin bugetul UE.
Programul SAFE a fost creat în contextul în care blocul UE încearcă să-și consolideze industria de apărare ca răspuns la agresiunea militară crescândă din partea Rusiei, dar și într-un moment în care Washingtonul pare să se retragă din solidaritatea de lungă durată cu Europa în domeniul apărării.
Și Regatul Unit al Marii Britanii și-a exprimat dorința pentru a adera la program. Totuși, Londra nu a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană privind participarea Marii Britanii la programul SAFE. Negocierile au fost foarte dificile, Londra și Bruxelles-ul ciocnindu-se în privința contribuției financiare pe care Regatul Unit ar trebui să o plătească pentru a participa la achizițiile comune finanțate prin SAFE.