Capital One: Conturile lui Donald Trump au fost închise din cauza unor suspiciuni de spălare de bani
Capital One afirmă că a închis conturile bancare ale lui Donald Trump în 2021 după o analiză internă desfășurată pe parcursul mai multor luni, în care echipa responsabilă de prevenirea spălării banilor (AML) a identificat activități considerate suspecte, mai arată Associated Press. Precizările apar într-un document depus în instanță, în procesul deschis de una dintre companiile controlate de Trump împotriva băncii.
Trump susține că a fost vizat din motive politice
Donald Trump acuză Capital One că i-a închis peste 300 de conturi bancare imediat după evenimentele din 6 ianuarie 2021, susținând că decizia a fost motivată politic și reprezintă un caz de așa-numit „debanking” – practica prin care o bancă întrerupe relația cu un client considerat riscant. Capital One respinge însă această acuzație și susține că decizia nu a avut nicio legătură cu orientarea politică a fostului președinte. Potrivit documentelor depuse în instanță, închiderea conturilor a fost rezultatul unei analize interne realizate în conformitate cu politicile băncii și cu reglementările privind combaterea spălării banilor.
Capital One Bank, sucursală din SUA. Sursa foto: X
Banca: decizia nu a fost făcută publică
Instituția financiară mai susține că nu a încercat să transforme cazul într-un mesaj politic și că nu a făcut publică decizia la momentul respectiv. În plus, reprezentanții băncii afirmă că grupul Trump a avut la dispoziție mai multe luni pentru a-și muta activitatea la alte instituții financiare, termen care a fost prelungit de mai multe ori la solicitarea acestuia. Conturile vizate aparțineau mai multor afaceri care purtau brandul Trump, inclusiv terenuri de golf și o cramă, iar relația bancară dintre cele două părți dura de peste un deceniu.
Procesul se extinde
Capital One solicită instanței respingerea procesului, considerând că acuzațiile formulate sunt nefondate. Donald Trump a deschis un proces similar și împotriva JPMorgan Chase, de la care solicită despăgubiri de 5 miliarde de dolari, susținând că și aceasta i-ar fi închis conturile din motive politice. JPMorgan a negat acuzațiile și afirmă că poate închide relațiile bancare atunci când identifică riscuri juridice sau de reglementare. Subiectul „debankingului” a devenit unul dintre temele promovate de conservatorii americani în ultimii ani. În 2025, administrația Trump a emis inclusiv un ordin executiv prin care a cerut autorităților federale să revizuiască modul în care băncile decid să întrerupă relațiile cu anumiți clienți.
Procesul dintre Trump și Capital One este în desfășurare, iar instanța urmează să stabilească dacă închiderea conturilor a avut la bază exclusiv motive de conformitate financiară sau dacă acuzațiile privind o decizie cu motivație politică au vreun temei.