Casa Albă:Nu există indicii că ultimele obiecte suspecte doborâte în SUA şi Canada aparţineau Chinei

Administraţia SUA a comunicat, marţi seară, că nu există indicii că cele trei obiecte doborâte de armata americană săptămâna trecută ar face parte din programul de spionaj al Chinei, Washingtonul semnalând că are dificultăţi în recuperarea resturilor aparatelor, conform publicaţiei The Hill.

995 afișări
Imaginea articolului Casa Albă:Nu există indicii că ultimele obiecte suspecte doborâte în SUA şi Canada aparţineau Chinei

Casa Albă:Nu există indicii că ultimele obiecte suspecte doborâte în SUA şi Canada aparţineau Chinei

"Fără a analiza aceste obiecte, nu putem spune ce erau, dar, până acum - şi insist că până acum - nu am observat indicii sau orice altceva care să arate specific că ar face parte din programul de spionaj cu baloane al Chinei sau că au fost implicate clar în eforturi externe de colectare a informaţiilor", a declarat marţi seară John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.

Autorităţile americane nu au recuperat resturile aparatelor de zbor, deoarece au fost doborâte în zone în care accesul este dificil. Întrebat despre riscul ca resturile obiectelor să nu fie recuperate niciodată, Kirby a răspuns: "Activităţile se derulează de pe o zi pe alta, facem tot posibilul să localizăm resturile şi apoi vom concepe un plan pentru a le recupera". Kirby a subliniat că principala ipoteză de lucru este că cele trei obiecte doborâte erau baloane comerciale, admiţând însă că deocamdată nu a revendicat nimeni dreptul de proprietate asupra acestora.

Armata americană a doborât, pe 10 februarie, un obiect suspect depistat în spaţiul aerian al Statelor Unite, în largul statului Alaska. Pe 11 februarie, un alt aparat de zbor a fost doborât în cadrul unei operaţiuni efectuate în comun, deasupra Canadei, de avioane militare canadiene şi americane. Pe 12 februarie, un alt aparat suspect a fost doborât în statul american Michigan.

Incidentele au avut loc după ce, pe 4 februarie, armata americană a doborât un balon chinez în Oceanul Atlantic, în largul coastelor statului Carolina de Sud. Pentagonul a anunţat că era un balon de spionaj, dar Administraţia de la Beijing a susţinut că era un dispozitiv "civil" pentru "cercetare", în principal în domeniul meteorologic.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
sua,
apărare,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici