Casa Albă, reacţie după inculparea lui Donald Trump: „Unul dintre cele mai ruşinoase episoade politice din istoria ţării"

Casa Albă a declarat miercuri, printr-un comunicat, că inculparea preşedintelui american Donald Trump reprezintă unul dintre cele mai "ruşinoase episoade politice din istoria ţării", relatează site-ul postului CNN.

1754 afişări
Imaginea articolului Casa Albă, reacţie după inculparea lui Donald Trump: „Unul dintre cele mai ruşinoase episoade politice din istoria ţării"

Sursă foto: Profimedia

Afirmaţiile au fost făcute în contextul în care Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a votat în favoarea ambelor articole pentru inculpare în vederea demiterii preşedintelui Donald Trump.

"Ziua de astăzi marchează punctul maxim al unuia dintre cele mai ruşinoase episoade politice din istoria ţării. Fără a primi vreun vot din partea republicanilor şi fără a oferi dovezi, democraţii au forţat aprobarea celor două articole de inculpare împotriva preşedintelui în Camera Reprezentanţilor. Democraţii au ales să continue cu această procedură în pofida faptului că preşedintele nu a făcut absolut nimic greşit", se arată în comunicat.

Membrii Camerei Reprezentanţilor au votat în cursul nopţii de miercuri spre joi în favoarea celor două articole de inculpare a lui Donald Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici