camera reprezentantilor

JD Vance a identificat cauza înfrângerii republicanilor: Acesta este adevăratul motiv pentru care am pierdut

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, consideră că războiul cu Iranul reprezintă principala cauză a înfrângerii suferite de republicani la alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului prezidențial.

Alegeri SUA 2026. Victorie zdrobitoare a democraților care obțin majoritatea în Camera Reprezentanților și în Senat. Surprize uriașe în mai multe state

Alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din Statele Unite se conturează într-o înfrângere majoră pentru republicanii lui Donald Trump. Democrații au obținut victorii importante, inclusiv în state câștigate de președintele american în 2024, și au reușit să preia mandate deținute anterior de republicani în ambele camere ale Congresului.

Cinci lucruri pe care Europa trebuie să le urmărească după victoria democraților în SUA. Cum ar putea reacționa Trump

Victoria democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite ar putea schimba foarte mult modul în care președintele Donald Trump gestionează relațiile cu Europa, războiul din Ucraina și criza din Iran. Vor exista efecte majore asupra securității și prețurilor la energie de pe continent.

Democrații câștigă controlul Camerei Reprezentanților din SUA, anunță CNN. Lovitură majoră primită de Donald Trump

Partidul Democrat va prelua controlul Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite, potrivit proiecției electorale realizate de CNN. Rezultatul reprezintă o victorie importantă pentru democrați și schimbă raportul de forțe de la Washington, în condițiile în care președintele Donald Trump se va confrunta cu o Cameră controlată de opoziție în ultimii doi ani ai mandatului său.

Americanii s-au întors împotriva lui Trump. Sondaj AP în ziua alegerilor: Două treimi spun că președintele a afectat economia SUA

Alegerile legislative din Statele Unite s-au transformat într-un referendum asupra președintelui Donald Trump. Aproximativ două treimi dintre alegătorii care au participat la scrutinul de marți consideră că politicile administrației republicane au înrăutățit situația economică a țării, în timp ce șapte din zece americani vor ca viitorul Congres să limiteze mai ferm puterea președintelui, potrivit unui amplu sondaj realizat de Associated Press. Rezultatele apar într-un moment decisiv pentru Trump, care riscă să piardă controlul republican asupra uneia sau chiar ambelor camere ale Congresului.

Ambasadorul României la Washington, despre alegerile din SUA: Democrații ar putea prelua Camera Reprezentanților. România urmărește deciziile privind Marea Neagră

Alegerile pentru Congresul Statelor Unite reprezintă un test al sprijinului de care beneficiază politicile președintelui Donald Trump, iar rezultatul scrutinului ar putea avea implicații importante pentru România, în special în privința securității la Marea Neagră și a prezenței militare americane în Europa.

Alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, test major pentru Donald Trump. Democrații pornesc cu avantaj în sondaje, dar există riscul unei surprize

Alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din Statele Unite, programate pentru 3 noiembrie, se anunță decisive pentru echilibrul politic de la Washington. Democrații speră să recâștige controlul asupra Congresului, pe fondul popularității scăzute a președintelui Donald Trump și al nemulțumirilor americanilor privind creșterea costului vieții. Totuși, experiența ultimelor scrutine arată că sondajele electorale pot subestima sprijinul pentru candidații republicani.

Donald Trump, încrezător înainte de alegerile intermediare: Veți vedea rezultate remarcabile. Nu ne sondează niciodată cum trebuie

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a participat marți la un eveniment electoral în Carolina de Nord pentru a-l susține pe Michael Whatley, candidatul republican pentru postul de senator. Trump a promis „rezultate remarcabile”, deși președintele se confruntă cu cea mai scăzută rată de popularitate din timpul ambelor mandate.

Sancțiunile americane asupra Rusiei, la un pas de realitate. Proiectul de lege are nevoie de semnătura lui Trump

Camera reprezentanților din SUA a adoptat, miercuri, un proiect de lege ce prevede o serie de sancțiuni, dar și tarife vamale acordate Rusiei, pentru a spori presiunea economică. Sancțiunile vizează oficiali ruși, dar și domenii cheie din economia țării.

Deputații americani votează pentru retragerea trupelor SUA din confruntările cu Iranul. Șapte republicani s-au alăturat democraților

Camera Reprezentanților din SUA a aprobat marți, pentru a treia oară, o rezoluție care cere retragerea forțelor americane din confruntările cu Iranul. Șapte republicani au votat alături de democrați pentru a limita posibilitatea președintelui Donald Trump de a continua acțiunile militare fără acordul Congresului.

Donald Trump promite câte 5.000 de dolari fiecărui american dacă republicanii câștigă alegerile din noiembrie. Care este condiția

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a promis că fiecare cetățean adult american va primi 5.000 de dolari dacă Partidul Republican își păstrează controlul asupra Camerei Reprezentanților și Senatului după alegerile intermediare din noiembrie.

O democrată din Camera Reprezentanților va contesta ordinul „Lacul America” al lui Trump

În timp ce membrii Camerei Reprezentanților se întorc din vacanța de vară, o democrată a pus deja în mișcare un plan de anulare a celui mai recent ordin executiv controversat al lui Donald Trump.

Camera Reprezentanților din SUA aprobă bugetul de 95 de miliarde de dolari pentru războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților din SUA, controlată de republicani, a aprobat miercuri un plan bugetar în valoare de 95 de miliarde de dolari, destinat finanțării războiului cu Iranul și altor priorități ale administrației președintelui Donald Trump, în pofida opoziției democraților.

Republicanii din Camera Reprezentanților aprobă un pachet de 95 de miliarde de dolari. Cea mai mare parte merge către războiul cu Iranul

Republicanii din Camera Reprezentanților au aprobat în comisia de specialitate un pachet bugetar de 95 de miliarde de dolari, din care aproximativ 60 de miliarde sunt destinate finanțării operațiunilor militare legate de conflictul cu Iranul. Proiectul, susținut de Donald Trump, urmează să fie votat în plen, însă se confruntă cu opoziția democraților și cu rezerve chiar din partea unor republicani.

SUA, tot mai aproape să adopte permanent ora de vară. Camera Reprezentanților a aprobat proiectul

Dacă legea va intra în vigoare, americanii nu vor mai da ceasurile înapoi în fiecare toamnă. Inițiativă încă trebuie aprobată de Senat și generează controverse legate de efectele asupra vieții de zi cu zi

Scandal în SUA: cel mai puternic instrument de spionaj al serviciilor secrete americane, pentru prima oară în dificultate, după 11 Septembrie. Camera Reprezentanților îi pune piedici lui Trump

Camera Reprezentanților a votat împotriva prelungirii controversatei legi privind interceptările telefonice, care urmează să expire vineri. Celebra modificare, adoptată după atacurile de la 11 Septembrie 2001, dă posibilitatea serviciilor de informații ale SUA, ca în numele securității naționale, să intercepteze fără mandat de la judecător.

Victorie pentru Trump în Congresul SUA: Camera Reprezentanților alocă o sumă imensă pentru finanțarea ICE și a Poliției de Frontieră

Camera Reprezentanților din SUA, controlată de Partidul Republican, a aprobat proiectul de lege în valoare de 70 de miliarde de dolari pentru finanțarea serviciului ICE, dar și a Poliției de Frontieră pe durata rămasă din mandatul președintelui american Donald Trump.

Camera Reprezentanților, vot pentru a-l împiedica pe Trump să inițieze noi acțiuni militare în Iran

Camera Reprezentanților din SUA a adoptat o măsură care urmărește să împiedice președintele Donald Trump să întreprindă noi acțiuni militare în Iran.

Republicanii anulează votul asupra unei rezoluții privind prerogativele militare ale lui Trump în Iran

Liderii republicani din Camera Reprezentanților a SUA au anulat brusc un vot privind o rezoluție care ar fi limitat autoritatea președintelui Donald Trump de a autoriza acțiuni militare în Iran, evitând un posibil eșec politic într-un moment de presiune crescută asupra Casei Albe.

Casa Albă sub presiune: votul din Senat ar putea pune limite atacurilor asupra Iranului

Administrația americană încearcă să evite o ruptură în Congres înaintea voturilor privind intervenția militară în Iran.

Trump, republicanilor: Dacă nu câștigăm alegerile intermediare, voi fi pus sub acuzare

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat marți că republicanii trebuie să câștige alegerile parlamentare intermediare din 2026, altfel va fi pus sub acuzare de democrați.

Camera Reprezentanților SUA aprobă ajutor militar extins pentru Ucraina până în 2027

Camera Reprezentanților SUA a aprobat un proiect de lege uriaș pentru apărare, prin care garantează Ucrainei câte 400 de milioane de dolari anual până în 2027.

SUA: Camera Reprezentanților votează redeschiderea guvernului și trimite un proiect de lege pentru a fi semnat de Trump

Cel mai lung blocaj guvernamental din istoria Statelor Unite s-ar putea încheia joi, în ziua 43, după ce Camera Reprezentanților din SUA a votat miercuri pentru redeschiderea guvernului.

Sfârșitul unei ere. Nancy Pelosi, prima femeie care a ocupat funcția de președintă a Camerei Reprezentanților SUA, se retrage din Congres

Nancy Pelosi, prima femeie care a condus Camera Reprezentanților din SUA, a anunțat că nu va mai candida în 2026. Ea și-a încheiat, astfel, o carieră de aproape 40 de ani.

Câțiva democrați din Cameră au plecat de la discursul lui Trump purtând tricouri „rezist”

Mai mulți democrați din Camera Reprezentanților au plecat de la discursul lui Trump purtând tricouri cu „rezist”.

SUA. Republicanii din Camera Reprezentanţilor, divizaţi privind modul de plată a reducerilor de impozite

Cu o majoritate îngustă de 218-215 în Cameră, aceştia au nevoie de o unitate aproape totală în timp ce se pregătesc să voteze, în câteva săptămâni, o rezoluţie bugetară pentru anul fiscal 2025, care va fi un pas esenţial spre adoptarea programului vast al lui Trump de reduceri de impozite, reformă a frontierelor şi a […]

Mike Johnson, ales preşedinte al Camerei Reprezentanţilor după un vot dramatic

Mike Johnson a fost ales vineri preşedinte al Camerei Reprezentanţilor la capătul unei sesiuni de votare plină de suspans, după ce doi republicani care iniţial s-au opus au decis să-l susţină în ultimul moment, conform CNN.

Republicanii americani, aproape de a obţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor

Republicanii lui Donald Trump, preşedintele ales al SUA, sunt pe cale să obţină majoritatea în Camera Reprezentanţilor, având deja controlul asupra Senatului, ceea ce le-ar permite să avanseze agenda lui Trump odată cu revenirea sa la Casa Albă în ianuarie.

Alegeri pentru Congresul american. Republicanii au câştigat majoritatea în Senat şi conduc în cifre la Camera Reprezentanţilor

Americanii au votat marţi, 5 noiembrie 2024, atât pentru viitorul preşedinte al SUA, cât şi pentru cei care vor intra în Congresul american. Mai sunt câteva secţii de votare deschise, care se vor închide la ora 8.00, ora României. Cu toate acestea, rezultatele au început să fie anunţate, iar republicanii conduc în ambele camere legislative […]

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA spune că e de acord să aprobe ajutorul pentru Israel

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Mike Johnson, e de acord să aprobe ajutorul pentru Israel după atacul Iranului, dar nu a menţionat dacă acest ajutor va include şi asistenţă militară pentru Ucraina şi alţi aliaţi ai SUA.

Camera Reprezentanţilor din SUA aprobă verificări suplimentare la vânzarea armelor de foc

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat, joi, un proiect de lege care prevede intensificarea verificărilor persoanelor care achiziţionează arme de foc, iar iniţiativa legislativă, o prioritate a Partidului Democrat, urmează să ajungă în Senat, informează publicaţia The Hill. Proiectul de lege prevede „utilizarea actualelor proceduri de verificare” pentru a asigura că persoanele care au […]

Proiectul de lege de 1,9 trilioane de dolari câştigă aprobarea finală a Camerei Reprezentanţilor. Este prima victorie din mandatul Biden

Măsura oferă 400 de miliarde de dolari pentru plăţi directe în valoare de 1.400 de dolari către majoritatea americanilor, 350 de miliarde de dolari ajutoare pentru state şi guvernele locale, precum şi creşterea finanţării pentru distribuirea vaccinurilor. Aprobarea în camera controlată de democraţi a venit fără niciun sprijin republican, după săptămâni de dezbateri partizane şi […]

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat planul financiar de 1.900 de miliarde de dolari

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat, sâmbătă dimineaţă, planul de asistenţă financiară în valoare de 1.900 de miliarde de dolari solicitat de preşedinele Joseph Biden în contextul crizei pandemiei, iar proiectul va ajunge în Senat, unde va suferi amendamente. Proiectul a primit 219 voturi pentru şi 212 împotrivă. Doi congresmeni democraţi, Jared Golden şi […]

Joe Biden va prezenta joi planul său de redresare economică, în valoare de 1.5 trilioane de dolari

Preşedintele ales, Joe Biden, va dezvălui, joi, planul său de stimulare a economiei. Planul se adresează, în principal, comunităţilor minoritare şi presupune o linie de salvare economică, cu un buget de peste 1.5 trilioane de dolari, relatează Reuters. Joe Biden a promis în campania electorală că va lua în serios pandemia de coronavirus, spre deosebire […]

Liderii democraţi au depus formal în Camera Reprezentanţilor rezoluţia împotriva lui Donald Trump

Liderii democraţi din Camera Reprezentanţilor au depus formal, luni, proiectul de rezoluţie pentru inculparea preşedintelui Donald Trump în sensul demiterii, liderul de la Casa Albă fiind acuzat de „instigare la insurecţie”, după violenţele produse la Capitoliu. „Preşedintele Trump a periclitat grav securitatea Statelor Unite şi a instituţiilor de guvernare. A ameninţat integritatea sistemului democratic, a […]

Camera Reprezentanţilor va dezbate miercuri articolul de inculpare a lui Donald Trump în vederea demiterii

Articolul de inculpare a preşedintelui SUA, Donald Trump, în vederea demiterii urmează să fie supus votului Camerei Reprezentanţilor miercuri, afirmă congresmanul Jim McGovern, citat de postul CNN şi de agenţia Reuters. „Este important să acţionăm şi este important să acţionăm într-un mod foarte serios şi deliberativ”, a declarat Jim McGovern, preşedintele Comisiei pentru Regulament din […]

Nancy Pelosi a fost desemnată pentru a fi în continuare preşedinte al Camerei Reprezentanţilor

Nancy Pelosi a fost desemnată, miercuri, de Partidul Democrat din Statele Unite pentru a fi în continuare preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, informează site-ul Politico.com. Votul pentru validarea preşedintelui Camerei Reprezentanţilor este programat în ianuarie, iar Nancy Pelosi va fi singurul candidat. Nancy Pelosi, în vârstă de 80 de ani, va avea nevoie de majoritate simplă […]

Camera Reprezentanţilor a SUA a aprobat măsurile de asistenţă economică de peste 2.000 de miliarde de dolari

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat vineri seară, în forma definitivă, setul de măsuri de asistenţă financiară în valoare de peste 2.000 de miliarde de dolari, pentru atenuarea efectelor crizei generate de pandemia de coronavirus.

Explicaţia lui Nancy Pelosi, după ce a rupt o copie a discursului lui Donald Trump

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a declarat miercuri nu a intenţionat să rupă o copie a discursului preşedintelui american Donald Trump, însă a decis să facă acest lucru pentru că nu a găsit nicio pagină care să "nu conţină o minciună", relatează Reuters.

Camera Reprezentanţilor va vota pentru restricţionarea acţiunilor lui Donald Trump împotriva Iranului

Camera Reprezentanţilor va vota joi o moţiune care să limiteze capacitatea preşedintelui Donald Trump de a întreprinde acţiuni militare împotriva Iranului, întrucât s-au intensificat criticile democraţilor după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani, potrivit Associated Press.