Anunţul a fost făcut prin intermediul agenţiei de propagandă a jihadiştilor, Amaq, care a precizat că atacatorii au fost membri ai Stat Islamic.
Atacul a avut loc în oraşul Quetta, aflat la 65 de kilometri de graniţa cu Afganistanul. Doi bărbaţi care purtau veste cu explozibili au deschis focul asupra credincioşilor creştini aflaţi în biserică.
Bilanţul victimelor a fost actualizat de către autorităţi la cel puţin opt morţi şi 45 de răniţi.
Sarfraz Bugti, ministrul de Interne al provinciei Baluchistan, a precizat că atentatorii au fost opriţi de către forţele de ordine lângă intrarea în biserică. Unul dintre atacatori a reuşit să detoneze dispozitivul exploziv.
Potrivit poliţiştilor, numărul victimelor ar fi fost de ordinul sutelor dacă atentatorii ar fi reuşit să pătrundă în lăcaşul de cult.
„În interiorul bisericii erau aproape 400 de persoane la slujbă, dar atacatorii nu au putut să intre în serviciu. L-am împuşcat mortal pe unul dintre ei, iar celălalt s-a detonat după ce poliţiştii l-au rănit”, a declarat şeful poliţiei locale, Moazzam Jah.
Bisericile creştine din Pakistan sunt adesea vizate de atacuri comise de către grupări extremiste islamiste, astfel că securitatea este mereu la cote maxime. Şi comunitatea musulmană şiită Hazara este vizată de atentate, într-o regiune unde musulmanii sunniţi sunt majoritari.
 							 							Citeşte şi: 							Pentagonul a derulat un program secret care să investigheze OZN-urile, în valoare de 22 milioane dolari / „Am făcut ceva ce nimeni nu a făcut înainte” 							
 							 							Citeşte şi: 							AP: Monarhii europeni l-au omagiat pe Regele Mihai, recunoscut pentru demnitatea şi moralitatea sa / BBC scrie despre „Regele care a respins naziştii, pentru a fi ulterior forţat să abdice de către comunişti” 							
 							 							Citeşte şi: 							Regele Mihai, înmormântat la Catedrala din Curtea de Argeş. 21 de salve de tun şi imnul naţional, în onoarea fostului suveran. 16.000 de oameni, la slujba de înhumare | FOTO, VIDEO 							
 							 							Citeşte şi: 							VIDEO Regi şi regine, principi şi principese, personalităţile care au venit la ceremoniile de înmormântare a REGELUI MIHAI 							
 							 							Citeşte şi: 							Monarhi din marile familii regale ale Europei, printre care regina Sofia şi regele Juan Carlos ai Spaniei, suveranii Suediei, regele Bulgariei dar şi prinţul Charles al Marii Britanii, prezenţi la funeraliile Regelui Mihai  | GALERIE FOTO, VIDEO