Cheltuielile militare globale au crescut la un nivel record în 2023. SUA, China şi Rusia sunt ţările care alocă cei mai mulţi bani pe apărare

  • Cheltuielile militare globale au crescut cu 7%, atingând un nivel record de 2.443 de miliarde de dolari în 2023.
  • Este cea mai mare creştere anuală din 2009 încoace, pe fondul deteriorării păcii şi securităţii internaţionale, a transmis luni un important institut.
  • Cheltuielile ţărilor membre NATO reprezintă 55% din cheltuielile mondiale, precizează SIPRI.
601 afișări
Imaginea articolului Cheltuielile militare globale au crescut la un nivel record în 2023. SUA, China şi Rusia sunt ţările care alocă cei mai mulţi bani pe apărare

Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) a precizat într-un comunicat că Statele Unite, China şi Rusia au cheltuit cel mai mult pe apărare în 2023, potrivit Reuters.

"Statele acordă prioritate puterii militare, dar riscă o spirală acţiune-reacţie în peisajul geopolitic şi de securitate din ce în ce mai volatil", a declarat Nan Tian, cercetător la Programul de cheltuieli militare şi producţie de arme al SIPRI.

SIPRI a transmis că Rusia a crescut cheltuielile cu 24%, ajungând la o valoare estimată de 109 miliarde de dolari. Ucraina a majorat cheltuielile cu 51%, până la 65 de miliarde de dolari, şi a primit cel puţin 35 de miliarde de dolari în ajutor militar din partea altor ţări.

"Împreună, acest ajutor şi propriile cheltuieli militare ale Ucrainei au fost echivalente cu aproximativ 91% din cheltuielile ruseşti", a declarat think-tank-ul.

Institutul a precizat că cheltuielile ţărilor membre NATO reprezintă 55% din cheltuielile mondiale.

"Pentru statele europene din NATO, ultimii doi ani de război din Ucraina au schimbat fundamental perspectivele de securitate", a declarat cercetătorul SIPRI Lorenzo Scarazzato.

"Această schimbare în percepţia ameninţărilor se reflectă în creşterea ponderii din PIB care este direcţionată către cheltuielile militare, obiectivul NATO de 2% fiind văzut din ce în ce mai mult ca o linie de bază, mai degrabă decât ca un prag de atins".

SIPRI a declarat că majoritatea membrilor europeni ai NATO au sporit aceste cheltuieli. Statele Unite le-au majorat cu 2%, ajungând la 916 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă aproximativ două treimi din totalul cheltuielilor militare ale NATO.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici