China afirmă că noua lege privind unitatea etnică poate viza și persoane din afara țării
Legea privind unitatea etnică, adoptată în luna martie și care va intra în vigoare la 1 iulie, urmărește consolidarea unei identități naționale comune în rândul celor 55 de minorități etnice recunoscute oficial în China, inclusiv tibetanii și uigurii.
Actul normativ prevede că persoanele și grupurile din afara frontierelor Republicii Populare Chineze pot fi trase la răspundere penal dacă „subminează unitatea și progresul etnic” sau „incită la separatism etnic”.
Prevederea a stârnit îngrijorări în Taiwan, teritoriu revendicat de Beijing, unde oficiali și analiști consideră că noua legislație ar putea oferi autorităților chineze un instrument suplimentar pentru a acționa împotriva susținătorilor independenței insulei.
În cadrul unei conferințe de presă organizate la Beijing, vice-ministrul chinez al Justiției, Hu Weilie, a respins criticile formulate de unele publicații occidentale, pe care le-a acuzat că au „denaturat și interpretat greșit” dispozițiile referitoare la aplicarea extraterritorială a legii.
„Această prevedere se bazează pe condițiile specifice ale Chinei, respectă principiile juridice și este în concordanță cu practica internațională. Este o dispoziție legală legitimă, necesară și fezabilă”, a declarat Hu, potrivit Reuters.
Oficialul chinez a adăugat că numeroase state adoptă legislație internă pentru a preveni activități separatiste și pentru a menține ordinea socială.
Potrivit lui Hu, aplicarea prevederilor privind jurisdicția extraterritorială are rolul de a proteja suveranitatea, securitatea și interesele de dezvoltare ale Chinei, precum și drepturile legitime ale tuturor grupurilor etnice.
Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului au criticat în repetate rânduri Beijingul, acuzând autoritățile chineze că încearcă să utilizeze mecanisme internaționale, inclusiv notificările Interpol, pentru a obține arestarea unor persoane aflate în străinătate pentru presupuse infracțiuni cu motivație politică.
Autoritățile chineze susțin însă că noua lege nu va afecta schimburile obișnuite între cetățeni, cooperarea economică, activitățile academice sau relațiile internaționale normale.