Continuă haosul în Gaza: voluntari asasinați, ajutoare jefuite, civili prinși între Hamas și Israel
12 activiști umanitari palestinieni au fost asasinați, iar alții torturați de militanți ai Hamas, potrivit declarațiilor organizației susținute de guvernele american și israelian, Gaza Humanitarian Foundation (GHF). Fundația acuză gruparea teroristă că a pus un preț pe capetele gărzilor sale de securitate, foști veterani americani decorați, și ale colaboratorilor locali, oferind recompense în bani pentru cei care îi rănesc sau ucid, potrivit Le Figaro.
În cursul săptămânii trecute, organizația a cerut oficial Națiunilor Unite condamnarea acestor atacuri sistematice, spunând că Hamas și alte miliții palestiniene înarmate plasează trupe și echipamente în apropierea centrelor de distribuție a ajutoarelor, pentru a perturba livrările.
Ajutorul umanitar, între blocaje, jafuri și masacre
Israelul a suspendat livrările de ajutor umanitar pe 2 martie 2025, acuzând gruparea Hamas că le deturnează în scopuri militare. Armata israeliană, Tsahal, a susținut că stocurile existente puteau acoperi nevoile populației pentru șase luni, însă decizia a declanșat condamnări internaționale și acuzații de „înfometare deliberată”. Sub presiunea opiniei publice mondiale, blocada a fost ridicată pe 19 mai. De atunci, distribuția a fost preluată parțial de fundația agreată de SUA și Israel, în zone securizate de firme militare private americane, însă procesul s-a transformat rapid în haos. Prima livrare, pe 25 mai, a fost jefuită, iar în săptămânile următoare au avut loc masacre în timpul distribuirii.
Mii de civili disperați se înghesuie zilnic în jurul centrelor de ajutor, iar armata israeliană este copleșită și incapabilă să mențină ordinea. „Populațiile se înghesuie spre centrele de distribuție, iar armata israeliană, copleșită, întâmpină dificultăți în a restabili ordinea”, au comunicat reprezentanții fundației susținute de SUA și Israel, într-un comunicat emis după ce armata israeliană a deschis focul pentru a dispersa mulțimile, sustinând că prezența trupelor Hamas în apropierea acestor zone ar fi agravat violențele.
Israelul evacuează constant nordul Fâșiei Gaza
Deși între Israel și Iran s-a instalat un armistițiu fragil, luptele continuă intens în Fâșia Gaza. Israelul emite constant ordine de evacuare, în special din nord, spunând că sunt necesare pentru a proteja civilii și a facilita ajutorul umanitar.
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a sugerat că va discuta posibile „oportunități” de eliberare a ostaticilor răpiți pe 7 octombrie, în cadrul vizitei planificate la Casa Albă, pe 7 iulie, iar Donald Trump a menționat că un nou armistițiu ar putea fi posibil „chiar de săptămâna viitoare”.
Însă alte două acorduri anterioare de încetare a focului au fost rapid încălcate, iar luptele au fost reluate. Prima încetare, începută în ianuarie 2025, s-a încheiat oficial pe 18 martie, când armata israeliană a reluat atacurile aeriene asupra Fâșiei Gaza, invocând lipsa progreselor în eliberarea ostaticilor. La rândul său, Hamas-ul a suspendat temporar eliberările de prizonieri, în februarie, acuzând Israelul că nu respectă termenii acordului, inclusiv în privința accesului umanitar și a restricțiilor impuse populației civile.
Israelul condiționează încheierea conflictului de returnarea ostaticilor deținuți de Hamas, în schimbul unor eventuale eliberări de prizonieri palestinieni.