Cum ar fi încercat Jeffrey Epstein să profite de activele înghețate ale Libiei. MI6 și Mossad împlicate în discuții

Publicat: 02 02. 2026, 08:03

Conform corespondenței dezvăluite, Epstein și colaboratorii săi discutau despre identificarea și „recuperarea” unor active libiene înghețate în diverse țări occidentale. Acestea erau evaluate la aproximativ 80 de miliarde de dolari, dintre care 32,4 miliarde se aflau în Statele Unite. În email, aceste fonduri sunt descrise ca fiind „furate și deturnate”. Autorii susțin că valoarea lor reală ar putea fi de trei până la patru ori mai mare, mai scrie Euronews.

Documentele arată că au existat discuții preliminare cu foști membri ai serviciilor secrete britanice MI6 și ai agenției israeliene Mossad. Aceștia și-ar fi manifestat interesul de a participa la identificarea activelor. Totodată, au fost contactate importante firme internaționale de avocatură, dispuse să lucreze pe bază de onorariu de succes, adică să fie plătite doar dacă ar fi câștigat procesele.

Libia, „o oportunitate strategică”

Emailul prezintă Libia drept o țară bogată în resurse petroliere și cu „forță de muncă bine educată”. Era astfel considerată o oportunitate majoră pentru investiții financiare și juridice. Autorii calculau că recuperarea chiar și a unei mici părți din fondurile înghețate ar putea aduce profituri de miliarde de dolari. Mai ales într-un moment în care Libia avea nevoie de peste 100 de miliarde pentru reconstrucție și relansare economică.

Fondurile libiene au fost înghețate conform Rezoluției 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată în martie 2011, în timpul revoltei care a dus la prăbușirea regimului lui Muammar Gaddafi. Deși ONU promisese eliberarea activelor după încheierea conflictului, instabilitatea politică persistentă a împiedicat acest proces.

Eforturile recente de recuperare a activelor

În 2023, Guvernul Unității Naționale din Libia, condus de Abdelhamid Dbeibeh, a înființat o comisie juridică specială pentru a urmări dosarul activelor înghețate, colaborând cu mai multe state. Oficialii libieni afirmă că unele țări au deschis acțiuni în justiție pentru a confisca o parte din aceste fonduri, invocând pierderi suferite în urma conflictului.