Cutremur cu magnitudinea 6,7 în Peru. Autoritățile abia făcuseră un exercițiu pentru un seism major și tsunami

Publicat: 20 08. 2026, 23:00
Actualizat: 20 08. 2026, 23:00

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,7, a avut loc joi în regiunea Ayacucho din sudul statului Peru, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS).

Seismul a avut loc la ora locală 13:00, iar epicentrul său s-a situat la 38 de kilometri nord-vest de orașul Upahuacho, din provincia Parinacochas, regiunea Ayacucho. Adâncimea seismului a fost de 99 de kilometri, notează Associated Press. 

Cutremurul a fost resimțit în mai multe regiuni din sudul Peruului, inclusiv în Ica și Arequipa.

Luis Vásquez, șeful Apărării Civile, a declarat postului de radio local RPP că „până în prezent nu s-au raportat pagube de niciun fel”.

Yony Reyes, primarul provinciei Parinacochas, a afirmat că nici în capitala provinciei nu s-au înregistrat pagube. În plus, marina peruană a precizat că nu există pericol de tsunami.

Autoritățile abia făcuseră un exercițiu pentru un seism major și tsunami

Autoritățile din Peru au organizat un exercițiu la nivel național de simulare a unui seism cu magnitudinea de 8,8 și a unui tsunami cu doar câteva zile în urmă, în contextul în care s-a mai confruntat recent cu un cutremur.

Peru face parte din „Inelul de Foc” al Pacificului, o zonă cu activitate seismică intensă.

În 2007, un cutremur cu magnitudinea de 7,9, produs într-o provincie din regiunea Ica, a provocat moartea a aproape 600 de persoane.

America de Sud a fost lovită în ultimele săptămâni de mai multe cutremure. În data de 10 august, Columbia fusese lovită de un cutremur cu magnitudinea 7,4, care a provocat sute de morți, mii de răniți și pagube importante.

De asemenea, în luna iunie, Venezuela a fost lovită de două cutremure cu magnitudinea de 7,2 și, respectiv, 7,5, care au dus la un bilanț național al victimelor care se ridică în prezent la 6.300 de persoane.