„Cuvântul „pâine” era scris clar, cu litere mari, pe vehicul” / Șoferul ucrainean al unei dubițe care transporta pâine a fost ucis într-un atac cu o dronă rusească

Publicat: 29 07. 2026, 14:53

Un șofer care livra pâine a fost ucis în orașul ucrainean Herson, după ce o dronă rusească a lovit duba pe care o conducea, potrivit Kyiv Independent.

Autoritățile ucrainene susțin că vehiculul era marcat vizibil cu inscripția „PÂINE”, iar atacul a vizat în mod deliberat un obiectiv civil.

În ultimele 24 de ore, atacurile rusești au provocat moartea unei persoane și rănirea altor cel puțin 30 în mai multe regiuni ale Ucrainei.

„Cuvântul PÂINE era scris clar cu litere mari”

Potrivit guvernatorului regiunii Herson, Oleksandr Prokudin, atacul a avut loc în dimineața zilei de 28 iulie, în timpul orei de vârf.

Cuvântul PÂINE era scris clar, cu litere mari pe vehicul. Operatorul rus nu putea să nu-l vadă, dar totuși a îndreptat drona direct spre parbriz. Un alt atac deliberat asupra civililor”, a declarat oficialul ucrainean.

Cu doar câteva ore înainte, drone rusești de tip Shahed au lovit o zonă rezidențială din același district.

Atacul a avariat mai multe locuințe și un atelier de reparații auto, iar trei bărbați, cu vârste de 44, 48 și 50 de ani, au fost răniți de schije și de suflul exploziilor.

80 de drone au fost lansate în cursul nopții asupra Ucrainei

Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că Rusia a lansat în cursul nopții 80 de drone asupra teritoriului ucrainean.

Apărarea antiaeriană a interceptat sau a neutralizat 65 dintre acestea, însă alte 14 au lovit zece obiective.

Resturi provenite de la dronele doborâte au căzut în alte două locații.

Cele mai multe victime au fost înregistrate în regiunea Harkov, unde 11 persoane au fost rănite în urma atacurilor rusești, potrivit autorităților locale.

Atacurile cu drone dinspre Rusia s-au intensificat

În regiunea Donețk au fost raportate șase persoane rănite, în timp ce în regiunea Dnipropetrovsk cinci oameni, printre care și un copil de trei ani, au fost răniți în bombardamente.

Alte patru persoane au fost rănite în regiunea Zaporijia, iar o persoană a fost rănită în regiunea Sumî.

Noile atacuri au loc în contextul intensificării atacurilor cu drone și rachete asupra infrastructurii și zonelor locuite din Ucraina, în timp ce luptele dintre cele două armate continuă pe mai multe sectoare ale frontului.