David Cameron efectuează o vizită în Pakistan, unde va pleda pentru relansarea relaţiilor bilaterale

Publicat: 05 04. 2011, 16:47
Actualizat: 06 11. 2012, 14:01

Premierul britanic, aflat la prima vizită în Pakistan, a aterizat la baza militară Chaklala, la periferia Islamabadului.

David Cameron va încerca să atenueze tensiunile declanşate de afirmaţiile pe care le-a făcut în iulie 2010 în India, urmând să rostească un discurs în faţa studenţilor la Islamabad.

„Fie ca această zi să fie ocazia unui nou început în relaţia dintre ţările noastre. Să alungăm neînţelegerile trecutului şi să privim împreună spre viitor”, urmează să spună Cameron.

În cursul vizitei efectuate în India în iulie, David Cameron avertizase că Pakistanul trebuie să evite standardele duble, subliniind că Islamabadul nu poate lucra oficial pentru pacea din regiune, „exportând” în paralel terorismul.

Pakistanul este singura putere nucleară din lumea musulmană şi un rival al Indiei, cu care a avut trei războaie din 1947 până acum.

Din vara anului 2007, al-Qaida şi talibanii pakistanezi au declarat „jihadul” împotriva Islamabadului. Peste 4.200 de pakistanezi au fost ucişi în 450 de atacuri teroriste comise în ultimii trei ani.

„Dorim o relaţie puternică cu un Pakistan sigur, prosper şi deschis”, va reitera David Cameron, care se va întâlni cu preşedintele şi cu premierul Pakistanului.