Prima pagină » Știri externe » Discursul Ursulei von der Leyen din 2025: Europa trebuie să devină independentă, unită și pregătită de luptă

Discursul Ursulei von der Leyen din 2025: Europa trebuie să devină independentă, unită și pregătită de luptă

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut o Europă mai unită, mai capabilă militar și economic, într-un discurs marcat de apeluri directe la acțiune și solidaritate.
Discursul Ursulei von der Leyen din 2025: Europa trebuie să devină independentă, unită și pregătită de luptă
Sursa: Hepta
Maria Miron
10 sept. 2025, 14:14, Economic

Miercuri, la Strasbourg, Ursula von der Leyen a rostit primul discurs despre Starea Uniunii din cel de-al doilea mandat al său. În fața eurodeputaților, ea a vorbit despre o Uniune aflată „în luptă”, nu doar pe câmpuri de război, ci și în fața marilor alegeri morale, economice și geopolitice ale momentului.

Von der Leyen a avertizat că lumea traversează o reașezare geopolitică profundă, iar Uniunea nu-și mai poate permite ezitări sau atașamente față de vechile paradigme: „Să nu avem nicio îndoială – aceasta este o luptă pentru viitorul nostru, pentru valorile și democrațiile noastre”.

Solidaritate cu Polonia

Ursula von der Leyen a condamnat ferm încălcarea „imprudentă și fără precedent” a spațiului aerian al Poloniei de către dronele rusești, afirmând că „Europa este în deplină solidaritate cu Polonia”. În opinia sa, acest gest transmite un mesaj clar din partea lui Vladimir Putin, iar răspunsul Uniunii trebuie să fie la fel de ferm.

Șefa Comisiei Europene a pledat pentru intensificarea presiunii asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancțiuni. Bruxelles-ul lucrează la cel de-al 19-lea pachet de restricții, axat pe eliminarea accelerată a combustibililor fosili rusești, pe blocarea flotei comerciale „fantomă” și pe implicarea mai activă a țărilor terțe.

Ucraina: o datorie morală și strategică

Președinta Comisiei Europene a insistat pe angajamentul ferm al Uniunii față de Ucraina, subliniind că sprijinul nu va înceta, indiferent cât va dura războiul. Ea a menționat că UE a oferit deja aproape 170 de miliarde de euro în ajutor militar și financiar, dar că efortul trebuie împărțit mai echitabil: „Acesta este războiul Rusiei. Și Rusia trebuie să plătească”.

Printre inițiativele nou anunțate se numără organizarea unui summit internațional pentru întoarcerea copiilor ucraineni răpiți de Rusia, crearea unui mecanism numit „Împrumut pentru Reparații” – care va folosi dobânzile generate de activele rusești înghețate, fără a atinge capitalul, lansarea programului „Avantaj Militar Calitativ” pentru înzestrarea Ucrainei cu tehnologii avansate, precum dronele, și constituirea unei Alianțe UE-Ucraina pentru dezvoltarea capacităților de producție, susținută de plata anticipată a 6 miliarde de euro din fondul ERA.

ERA – Acordul European de Reasigurare, permite Uniunii Europene să susțină Ucraina în timp real, nu doar cu promisiuni bugetare viitoare, ci și cu bani lichizi, mobilizați rapid.

„Pentru că libertatea Ucrainei este libertatea Europei”, a explicat Von der Leyen.

Apărare europeană: de la NATO la Eastern Flank Watch

Ursula von der Leyen a amintit că Europa nu mai poate depinde exclusiv de NATO și trebuie să-și asume responsabilitatea propriei securități.

Printre măsurile prezentate se află planul „Readiness 2030”, care prevede investiții de până la 800 de miliarde de euro în domeniul apărării europene. În paralel, programul SAFE, dedicat achizițiilor comune de echipamente militare, a fost deja complet subscris de statele membre. Tot în acest sens, inițiativa „Eastern Flank Watch” își propune consolidarea strategică a flancului estic al Uniunii, de la Marea Baltică la Marea Neagră, dezvoltând instrumente independente de supraveghere și reacție rapidă.

„Europa trebuie să fie pregătită să își asume responsabilitatea pentru propria sa securitate. (…) Doar o postură de apărare europeană puternică și credibilă poate garanta securitatea noastră”, a transmis șefa Executivului european, accentuând că „Europa va apăra fiecare centimetru pătrat” din teritoriul său.

Economie și competitivitate: mai curată, mai digitală, mai europeană

Pentru a-și păstra suveranitatea economică și tehnologică, UE intenționează să sprijine industriile esențiale printr-un pachet destinat producției de baterii, cu o finanțare de 1,8 miliarde de euro în capital propriu, o lege de accelerare industrială pentru sectoarele strategice și introducerea criteriului „fabricat în Europa” în achizițiile publice.

„Aceasta este Europa: o economie puternică, competitivă, durabilă și suverană – și va rămâne așa dacă investim inteligent în industriile viitorului”, a declarat Ursula von der Leyen.

În paralel, va fi creat un fond de tip „Scale-Up Europe” pentru finanțarea companiilor inovatoare din domeniul tehnologiei, iar Comisia va promova în mod activ tehnologiile curate și producția industrială circulară. Mesajul transmis este clar: tehnologia curată trebuie să fie produsă în Europa, pentru a garanta locuri de muncă, competitivitate și independență energetică. „Sunt convinsă că viitorul tehnologiilor curate va continua să fie construit în Europa”, a subliniat șefa CE.

Piața Unică și autonomia strategică

Pentru a debloca potențialul Pieței Unice, Comisia Europeană va lansa o foaie de parcurs până în 2028, cu reforme în domenii cheie precum energia, telecomunicațiile și serviciile financiare.

„Fondul Monetar Internațional estimează că barierele interne din cadrul Pieței Unice echivalează cu o taxă vamală de 45% pentru bunuri. Și de 110% pentru servicii. Gândiți-vă doar cât pierdem din această cauză”, a avertizat von der Leyen.

Locuințe, sărăcie și costul vieții: un nou contract social european

Recunoscând presiunea tot mai mare asupra europenilor în ceea ce privește costurile vieții, Ursula von der Leyen a anunțat o serie de măsuri sociale menite să restabilească echilibrul între bunăstare și accesibilitate.

Printre acestea se numără un Plan european pentru locuințe accesibile, durabile și de calitate, o Strategie europeană de combatere a sărăciei, cu obiectivul eradicării acesteia până în 2050, o lege a locurilor de muncă de calitate, precum și consolidarea Garanției pentru Copii.

„Locuința nu înseamnă doar patru pereți și un acoperiș. Înseamnă siguranță, căldură, un loc pentru familie și prieteni. Înseamnă apartenență”, a declarat președinta Comisiei. Ea a adăugat că „locuința este despre demnitate. Despre echitate. Și despre viitorul Europei”.

Gaza și Orientul Mijlociu: schimbare de ton

Pentru prima dată, Comisia Europeană adoptă o poziție fermă în privința conflictului din Gaza, asumându-și un rol activ în apărarea dreptului internațional și a soluției celor două state: „Pe termen lung, singurul plan realist de pace este unul bazat pe două state – care trăiesc unul lângă celălalt, în pace și securitate. Cu un Israel sigur, o Autoritate Palestiniană viabilă și eliminarea flagelului Hamas”.

Von der Leyen a anunțat suspendarea sprijinului bilateral acordat Israelului, propunerea unor sancțiuni, precum și o posibilă suspendare parțială a acordului de asociere UE-Israel pe chestiuni comerciale: „Vom propune sancțiuni împotriva miniștrilor extremiști și coloniștilor violenți. Și vom propune o suspendare parțială a Acordului de Asociere, pe aspecte legate de comerț”.

În paralel, va fi inițiat un grup internațional de donatori pentru reconstrucția Gazei, în colaborare cu partenerii regionali.

„Foametea provocată de om nu poate fi niciodată o armă de război. De dragul copiilor, de dragul umanității – acest lucru trebuie să înceteze”, a declarat președinta Comisiei și a cerut eliberarea imediată a ostaticilor, acces umanitar neîngrădit și încetarea focului.

CE: Spațiul digital trebuie să aparțină părinților, nu algoritmilor

În fața avalanșei de conținut manipulator și a unui spațiu digital din ce în ce mai nesigur pentru tineri, CE încearcă să tragă o linie clară: democrația și protecția copiilor nu pot fi negociabile. Ursula von der Leyen a propus măsuri concrete pentru a întări capacitatea Europei de a se apăra: de la crearea unui „Scut european pentru democrație” până la un program de sprijin pentru presa independentă și o lege dedicată siguranței digitale a minorilor.

„Democrația noastră este atacată. Manipularea informației și dezinformarea nu doar că erodează încrederea în adevăr, ci și în democrația însăși”, a avertizat von der Leyen.

În ceea ce privește copiii, ea a transmis că părinții trebuie să redevină stăpânii spațiului digital în care cresc copiii lor: „Așa cum în vremea copilăriei mele societatea îi învăța pe copii că nu pot fuma, bea alcool sau viziona conținut pentru adulți până la o anumită vârstă, cred că a venit timpul să luăm în calcul același lucru și pentru rețelele sociale”.

Europa declară război traficanților de persoane

CE a propus măsuri pentru reducerea presiunii migrației asupra statelor membre și restabilirea controlului la granițele externe ale Uniunii. Printre acestea se află triplarea fondurilor pentru gestionarea migrației și protejarea frontierelor, adoptarea rapidă a unui sistem european comun de returnare, sancționarea rețelelor de trafic de persoane și colaborarea cu platformele sociale pentru a opri promovarea rutelor ilegale online.

În plus, Executivul vrea să urmărească sursele de finanțare ale traficanților și un nou regim de sancțiuni care să vizeze în mod direct călăuzele și rețelele de crimă organizată: „Numai urmărind firul banilor putem identifica aceste rețele criminale și le putem tăia accesul la finanțare”, a spus von der Leyen.

Ea a subliniat necesitatea unor măsuri punitive clare: „Avem nevoie de un nou regim de sancțiuni, care să vizeze traficanții de persoane și călăuzele. Să le înghețe activele. Să le limiteze libertatea de mișcare. Să le taie profiturile”.

„Traficul de persoane este o afacere crudă și criminală, iar niciun traficant nu ar trebui să scape nepedepsit în Europa”.

Discursul s-a încheiat cu povestea unor pompieri greci care au salvat un sat din Spania, în timpul incendiilor din vara anului 2025: „Aceasta este Europa ca o singură comunitate. Aceasta este Europa pe care o iubesc. Și aceasta este Europa pe care trebuie să o protejăm cu orice preț”, a transmis președinta Comisiei Europene.