Doi militari ONU au fost răniţi în Platoul Golan de proiectile lansate din Siria

Publicat: 04 05. 2015, 15:00
Actualizat: 08 05. 2020, 22:15

O purtătoare de cuvânt a armatei a declarat că militarii au fost transferaţi la un spital israelian, dar a adăugat că nu dispune de informaţii privind starea lor de sănătate sau naţionalitate.

Purtătoarea de cuvânt a declarat că bombele provin de la luptele de pe teritoriul Siriei.

Misiunea ONU, cunoscută sub numele de UNDOF – cu aproximativ 800 de militari din Fiji, India, Irlanda, Nepal, şi Olanda – a fost înfiinţată în 1974. Aceasta monitorizează linia de demarcaţie care separă israelienii de sirieni de la războiul din 1973.

Platoul Golan a fost ocupat de Israel în războiul din 1967.

UNDOF nu a putut fi contactată pentru a comenta situaţia.

Proiectile lansate în luptele dintre forţele loiale preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi rebelii care încearcă să îl îndepărteze de la putere de patru ani au ateriazt ocazional în Platoul Golan. Ultimul astfel de incident a avut loc marţi.