Donald Trump a ameninţat că va întrerupe ajutorul financiar acordat Pakistanului
„Statele Unite au oferit în mod prostesc Pakistanului peste 33 de miliarde de dolari drept ajutor în ultimii 15 ani, iar ei ne-au oferit la schimb minciuni şi înşelăciuni, considerând că liderii noştri sunt proşti. Pakistanul oferă un refugiu sigur teroriştilor pe care îi vânăm în Afganistan”, a transmis Trump, prin intermediul contului de Twitter.
Potrivit unor surse citate de publicaţia The New York Times, administraţia Trump ia în calcul retragerea a 255 de milioane de dolari alocaţi pentru autorităţile de la Islamabad.
În luna august, Donald Trump a declarat că Pakistanul, unul dintre aliaţii SUA, găzduieşte organizaţii teroriste şi nu contribuie suficient la stabilizarea situaţiei din Afganistan.
În luna iulie, secretarul american al Apărării, James Mattis, a informat Congresul SUA că au fost retrase 50 de milioane de dolari din finanţarea către Pakistan, întrucât Islamabadul nu a putut dovedi faptul că „a luat măsuri suficiente împotriva reţelei Haqqani”, o ramură a talibanilor afgani.
În replică, regimul pakistanez susţine că a lansat operaţiuni militare pentru a înlătura militanţii extremişti de pe teritoriul ţării, iar peste 17.000 de pakistanezi au murit în urma unor confruntări sau atacuri începând din 2001.
Citeşte şi: LIBER la canabis în California: De la 1 ianuarie, vânzarea acestui drog este legală pe cea mai mare piaţă reglementată din lume
Citeşte şi: PROTESTELE din Iran: Bilanţul victimelor a ajuns la 12 morţi/ Peste 300 de manifestanţi au fost reţinuţi de către poliţie
Citeşte şi: Explozie a unui pachet artizanal, plasat într-un coş de gunoi în Torino. Unda de şoc a distrus patru maşini şi a rănit mai multe persoane
Citeşte şi: CRIZA din Iran, după ce două persoane au fost ucise. Preşedintele Hassan Rouhani avertizează cetăţenii să renunţe la proteste
Citeşte şi: Un an pentru Donald Trump la Casa Albă. Primul său bilanţ, de Revelion: Oamenii sunt mult mai bine acum/ Le urez (..) duşmanilor, chiar şi presei necinstite un An Nou fericit – VIDEO
Citeşte şi: Discurs cu ocazia anului nou al lui Vladimir Putin în care le-a mulţumit ruşilor pentru încrederea primită în 2017
Citeşte şi: Un poliţist american a fost ucis de către un bărbat care s-a baricadat într-un apartament din Denver
Citeşte şi: Kim Jong-Un, mesaj în prima zi din anul 2018: Butonul nuclear se află în permanenţă pe biroul meu