După o oră de discuţii cu Mahmud Abbas la Betleem, în Cisiordania, Donald Trump a anunţat că se fac eforturi pentru a obţine pacea în Orientul Mijlociu, fără a oferi detalii concrete.
„Sunt devotat încercărilor privind un acord de pace între israelieni şi palestinieni şi voi face tot ce-mi stă în putere pentru a îndeplini acest obiectiv. Preşedintele Abbas m-a asigurat că este pregătit să colaboreze cu bună-credinţă pentru acest scop, iar premierul Beniamin Netaniahu a promis acelaşi lucru. Vreau ca ambele tabere să lase la o parte durerea şi dezacordurile din trecut. Abia aştept să lucrez cu aceşti lideri pentru obţinerea păcii durabile”, a spus Trump.
Preşedintele american a evitat subiectele sensibile care au zădărnicit eforturile de pace în ultimele decenii. Trump nu s-a referit la acordurile israeliene, la statutul Ierusalimului sau dacă SUA vor continua să insiste pentru o soluţie cu două state în regiune. Totodată, preşedintele american nu a vorbit despre angajamentul său din campania electorală de a muta ambasada SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
De cealaltă parte, Mahmud Abbas a spus că este hotărât să livreze un acord pentru toţi palestinienii, fără a propune o soluţie specifică.
„Aş vrea să reiterez angajamentul nostru de a coopera cu americanii pentru obţinerea păcii şi pentru semnarea unui acord istoric cu vecinii noştri israelieni. Şi reafirmăm dorinţa noastră de a continua, alături de partenerii noştri, lupta împotriva terorismului în regiune şi în lume”, a spus Abbas.
Preşedintele Autorităţii Palestiniene a reiterat cererile administraţiei sale, inclusiv stabilirea unei capitale în Ierusalimul de Est, teritoriu revendicat şi de Israel. Abbas a subliniat că „problema noastră nu este cu religia, ci în privinţa ocupării teritoriilor şi cu faptul că Israelul nu recunoaşte statul Palestina”.
Citeşte şi: Agenţiile secrete din SUA încă nu pot confirma că atacul din Manchester a fost comis de reţeaua Stat Islamic
Citeşte şi: OPEC intenţionează să prelungească acordul de reducere a producţiei de petrol cu nouă luni
Citeşte şi: OPEC intenţionează să prelungească acordul de reducere a producţiei de petrol cu nouă luni
Citeşte şi: Atac terorist la Manchester. Mărturia cutremurătoare a unui om al străzii: O femeie mi-a murit în braţe. O fetiţă a rămas brusc fără picioare. Nu mă mai pot opri din plâns
Citeşte şi: Premierul Spaniei îl acuză pe preşedintele Cataloniei că încearcă să şantajeze Madridul. Catalanii ar pregăti legea care ar permite secesiunea imediată de Spania în caz că nu e permis referendumul
Citeşte şi: Prima ARESTARE după ATACUL de la Manchester. Poliţia a REŢINUT un bărbat suspectat de legături cu atentatul terorist
Citeşte şi: ATAC TERORIST pe Manchester Arena: Copii, printre cei 22 morţi şi 59 de răniţi/ Stat Islamic REVENDICĂ atacul/ Poliţia a identificat ATACATORUL – LIVE TEXT
Citeşte şi: Explozia de la Manchester Arena: REACŢIA Iiderilor de la nivel mondial/ Putin: Nu vor scăpa nepedepsiţi/ Trump: Nu îi voi numi pe atacatori monştri pentru că ar crede că este o laudă