Incidentul a avut loc la reședința sa din Florida și a fost relatat de AFP. Episodul readuce în atenție insultele lui Donald Trump la adresa jurnaliștilor, un comportament tot mai frecvent în rândul declarațiilor sale publice.
În timpul discuțiilor cu presa, o jurnalistă l-a întrebat pe Trump de ce îl acuză pe fostul președinte Joe Biden pentru situația actuală, în contextul în care membri ai administrației republicane susțin că afganii relocați au fost atent verificați.
Vizibil iritat, liderul american a întrerupt-o, întrebând-o: „Ești proastă? Ești o persoană proastă?”.
Trump a fluturat o fotografie celebră cu un avion militar american supraaglomerat, realizată în timpul evacuării din Kabul în 2021, susținând că mii de persoane „care nu ar trebui să fie în Statele Unite” au intrat atunci în țară.
Tensiunile au fost amplificate în contextul incidentului tragic de lângă Casa Albă, unde doi membri ai Gărzii Naționale au fost împușcați miercuri. Atacul ar fi fost comis de un cetățean afgan sosit în SUA după retragerea accelerată din Afganistan. Militara a murit, iar colegul ei se află în stare gravă.
Acest caz a alimentat criticile lui Trump privind politica de imigrație, dar și reacțiile agresive față de mass-media.
Potrivit AFP, comportamentul președintelui se înscrie într-o serie de atacuri la adresa jurnalistelor.
În ultimele săptămâni, Trump a numit o reporteriță „purcică”, iar pe autoarea unui articol din New York Times a catalogat-o drept „reporter de mâna a doua care este urâtă”.
Specialiștii în comunicare publică susțin că astfel de afirmații au scopul de a discredita presa și de a distrage atenția de la întrebările sensibile privind politica administrației sale.