Două persoane au murit, iar alte şase au fost rănite într-un atac armat în Huston

Două persoane, printre care şi atacatorul, au murit, iar alte şase au fost rănite, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, într-un atac armat în Huston, cauzele atacului rămânând necunoscute momentan, potrivit autorităţile locale din oraşul american, relatează Reuters online.

1293 afișări
Imaginea articolului Două persoane au murit, iar alte şase au fost rănite într-un atac armat în Huston

Două persoane au murit, iar alte şase au fost rănite într-un atac armat în Huston (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Martorii au raportat că un atacatorul a abordat un bărbat în faţa unui service auto şi a deschis focul cu un pistol, a declarat John Cannon, purtătorul de cuvânt al poliţiei.

"Se pare că a fost un atac la întâmplare, neprovocat", a adăugat Cannon.

Victima, un bărbat în vârstă de peste 50 de ani, a murit, a mai precizat oficialul.

Suspectul a fost ucis într-un schimb de focuri cu forţele de intervenţie, doi poliţişti au fost răniţi, alegându-se cu răni uşoare.

O a doua persoană, considerată în continuare ca posibil suspectă, a fost, de asemenea, împuşcată de atacator, a declarat Cannon.

Alte trei persoane, considerate ca fiind victime nevinovate, au fost de asemenea rănite uşor, au declarat surse din cadrul poliţiei.

Ancheta privind circumstanţele în care a avut loc atactul armat este în curs de desfăşurare, au anunţat autorităţile.

Atacul a avut loc în partea de vest a oraşului Houston, în apropierea unei zone rezidenţiale.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici