După doi ani în Gaza, rămășițele unui ostatic israelian revin acasă. Alte două trupuri rămân încă nerepatriate

Publicat: 26 11. 2025, 17:10

Identificarea oficială a fost realizată în cursul nopții la Institutul de Medicină Legală Abu Kabir din Tel Aviv, iar familia a fost anunțată miercuri dimineață. Bărbatul care a fost ostatic, pe numele său Dror Or, avea 48 de ani. Potrivit autorităților, el a fost ucis de membri ai Jihadului Islamic Palestinian. Aceștia i-au dus corpul în Fâșia Gaza, în timpul atacului din 7 octombrie.

Predare controversată din Gaza. Jihadul Islamic nu recunoaște crima

Deși atacul din 7 octombrie 2023 a fost declanșat de Hamas, la el au participat și celule ale Jihadului Islamic Palestinian, gruparea responsabilă, potrivit autorităților israeliene, de uciderea bărbatului în Kibbutz Be’eri (satul Be’eri). Localitatea se află în sudul Israelului, în apropierea Fâșiei Gaza, la doar câțiva kilometri de graniță.

Gruparea nu și-a asumat uciderea lui Dror Or. Jihadul Islamic, citat de Times of Israel, susține că a „găsit” trupul luni, în zona Nuseirat, o localitate dens populată din centrul Fâșiei Gaza. A doua zi, împreună cu Hamas, l-ar fi predat Crucii Roșii, care l-a transferat către armata israeliană.

Încă două trupuri rămase în Gaza

În Gaza mai rămân două trupuri ale unor ostatici uciși. Guvernul Israelului a comunicat că este „hotărât, dedicat și lucrează neobosit” pentru a repatria și celelalte două corpuri. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a transmis că Hamas trebuie „să își respecte angajamentele față de mediatori”.

Potrivit presei palestiniene, în baza acordului de încetare a focului, Israelul a predat miercuri Crucii Roșii rămășițele a 15 palestinieni, întrucât protocolul stabilește returnarea a 15 corpuri palestiniene pentru fiecare ostatic israelian readus.

Omagiat de comunitate

Satul Be’eri l-a omagiat pe bărbatul de 48 de ani drept „un tată devotat și un soț iubitor”, iar Forumul Familiilor Ostaticilor l-a descris ca „un părinte activ și implicat și un brânzar minunat”. „Dror a fost adus acasă pentru a fi îngropat în pământul Be’eri, pe care l-a iubit atât de mult”, a transmis forumul.

Dror a fost un bucătar și brânzar apreciat în comunitate, format în școli culinare din Israel, Italia și Franța. În ziua atacului, familia a încercat să scape pe fereastră din casa incendiată de teroriști. Soția sa a fost ucisă în aceeași zi, iar copiii au fost răpiți.

Nepotul său a fost, de asemenea, luat ostatic în acea zi. Cei doi copii ai cuplului au fost eliberați ulterior, pe 25 noiembrie 2023, în cadrul unui armistițiu temporar.

Un sfârșit simbolic al suferinței

Familia a militat timp de doi ani pentru returnarea rămășițelor, temându-se că trupul nu va mai fi recuperat dacă armistițiul ar cădea.

„Dacă acordul se rupe, vom fi ca în cazul lui Hadar Goldin”, a spus fratele său, amintind de soldatul al cărui trup a fost ținut în Gaza 11 ani.

Pentru cei doi copii eliberați, posibilitatea de a-și îngropa tatăl alături de mama lor este „foarte importantă”. „Va fi un simbol că măcar acea parte a poveștii s-a încheiat”, a declarat familia.