Emisarul american inspectează operațiunea de ajutor umanitar din Gaza, considerată nesigură de ONU

Publicat: 01 08. 2025, 19:01

Witkoff a vizitat un centru al Fundației Umanitare Gaza (GHF), finanțată de SUA, în orașul Rafah. Emisarul american a spus că scopul vizitei a fost elaborarea unui nou plan de ajutor pentru acest teritoriu devastat de război.

La doar câteva ore după vizita sa, medici palestinieni au raportat că forțele israeliene au împușcat mortal trei palestinieni în apropierea unuia dintre centrele GHF din sudul Gazei. Reuters nu a putut confirma imediat dacă este vorba de același loc.

Armata israeliană a declarat că investighează incidentul, în care soldații ar fi tras focuri de avertisment asupra unui „grup de suspecți” care se apropia de trupele sale, la câteva sute de metri de centrul umanitar.

Ce spun ONU și GHF

Organizația Națiunilor Unite (ONU) afirmă că peste 1.000 de persoane au fost ucise încercând să primească ajutor umanitar de la GHF de când organizația a început să opereze în Gaza în luna mai. ONU a refuzat să colaboreze cu GHF, acuzând-o că distribuie ajutoarele într-un mod periculos, care încalcă principiile neutralității umanitare și contribuie la criza alimentară din teritoriu.

De cealaltă parte, GHF susține că nu a fost ucis nimeni la punctele sale de distribuție și că reușește să protejeze mai bine livrările de ajutor decât o face ONU.

„Președintele Trump înțelege miza din Gaza și că hrănirea civililor, nu a Hamasului, trebuie să fie prioritatea”, a transmis purtătorul de cuvânt al GHF, Chapin Fay, într-o declarație însoțită de imagini cu Witkoff purtând o jachetă de camuflaj, vestă antiglonț și șapcă roșie ‘Make America Great Again’, inscripționată cu numele lui Trump.

Witkoff a anunțat pe X că s-a întâlnit și cu alte agenții și că scopul vizitei a fost să-i ofere președintelui Trump „o imagine clară a situației umanitare” și să contribuie la elaborarea unui plan de livrare a alimentelor și medicamentelor către populația din Gaza.

Armata israeliană a declarat că 200 de camioane cu ajutor au fost distribuite joi de ONU și alte organizații, iar sute de alte camioane așteaptă să fie ridicate din punctele de trecere de la graniță. ONU susține că are mii de camioane blocate, care ar putea intra dacă Israelul ar reduce măsurile stricte de securitate despre care organizațiile umanitare spun că împiedică de luni de zile intrarea ajutoarelor esențiale.