Familia lui Osama Ben Laden, expulzată de Pakistan în Arabia Saudită

Cele trei văduve şi cei opt copii şi un nepot ai lui Osama Ben Laden arestaţi în Pakistan de la moartea liderului Al-Qaida acum aproape un an au părăsit vineri dimineaţă această ţară pentru Arabia Saudită, conform Ministerului de Interne pakistanez.

150 afișări
Imaginea articolului Familia lui Osama Ben Laden, expulzată de Pakistan în Arabia Saudită

Familia lui Osama Ben Laden, expulzată de Pakistan în Arabia Saudită (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Avionul care transporta familia Ben Laden a decolat de pe aeroportul din Islamabad puţin înantea orei 02:00 (00:00, ora României), a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

După zece luni de detenţie fără vreun motiv oficial, cele trei soţii, două saudite şi una de naţionalitate yemenită, au fost condamnate la 45 de zile în închisoare pentru şedere ilegală în Pakistan - pedeapsă pe care au terminat-o acum zece zile - şi au fost expulzate în ţara lor de origine împreună cu copiii.

Anterior, un responsabil din Ministerul pakistanez de Interne declarase sub anonimat: "Familia se află la aeroportul din Islamabad, pe cale de a părăsi ţara pentru Arabia Saudită. Un avion special care a venit să le ia trebuie să decoleze în jurul orei 01:30 (23:30, miercuri, ora României)".

Ministrul de Interne a indicat la rândul său într-un comunicat că a "ordonat expulzarea a 14 membri ai familiei lui Osama Ben Laden aplicând decizia justiţiei" şi că aceştia au fost "expulzaţi în ţara aleasă de ei, anume Arabia Saudită".

Liderul Al-Qaida a fost ucis la 2 mai 2011 de un commando al forţelor speciale americane care a luat cu asalt casa unde acesta locuia cu familia sa la Abbottabad, în nordul Pakistanului.

Americanii au luat corpul acestuia, lăsând la faţa locului soţiile şi copiii care au fost apoi arestaţi de autorităţile pakistaneze.

Detenţia prelungită şi nemotivată a familiei a alimentat întrebările cu privire la atitudinea autorităţilor pakistaneze, suspectate că ar vrea să ascundă informaţii cu privire la ultimii ani ai lui Ben Laden şi mai ales cu privire la posibili complici care l-au ajutat să locuiască timp de atâţia ani în Pakistan (între 2002 şi 2011 cel puţin, conform anchetei poliţiei) fără a fi descoperit.

Responsabili pakistanezi au asigurat totuşi recent că Islamabadul vrea să îi expulzeze cât mai repede pentru a încheia definitiv capitolul jenant al lui Ben Laden deschis de aproape un an de către raidul unilateral american.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici