FOCUS: Procedura de aprobare a Comisiei Europene de către PE

Noua Comisie Europeană, a cărei componenţă a fost anunţată în noiembrie de preşedintele Jose Manuel Barroso, urmează să fie audiată, începând de luni, şi aprobată de Parlamentul European, o procedură complexă care se încheie cu numirea Comisiei de către Consiliul European.

13 afișări
Imaginea articolului FOCUS: Procedura de aprobare a Comisiei Europene de către PE

FOCUS: Procedura de aprobare a Comisiei Europene de către PE (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Comisia Europeană, organismul executiv al Uniunii Europene, este formată din 27 de comisari (câte unul din fiecare stat membru), inclusiv preşedintele CE şi Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, post înfiinţat prin Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie.

Pentru a intra în funcţiune, cu un mandat de cinci ani, Comisia Europeană trebuie aprobată de Parlamentul European, în faţa căruia este responsabilă, iar procedura are două etape: aprobarea preşedintelui CE, propus de Consiliul European, şi aprobarea Comisiei Europene ca organism unitar.

Parlamentarii europeni l-au votat pe noul preşedinte al CE la 16 septembrie, oferindu-i un al doilea mandat portughezului Jose Manuel Barroso.

Procedura de aprobare a Comisiei Europene în ansamblu are mai multe etape. Aceasta a început în noiembrie, prin prezentarea listei candidaţilor şi a portofoliilor acestora (27 noiembrie) şi ar trebui să se încheie la 26 ianuarie, prin votul în plen al Parlamentului European.

Parlamentul European evaluază comisarii desemnaţi în funcţie de mai multe criterii, şi anume: pe baza compentenţei lor generale, a angajamentului european şi a independenţei lor personale. Asfel, PE evaluează cunoştinţele comisarilor desemnaţi în domeniile pe care urmează să le administreze, precum şi abilităţile lor de comunicare, ţinând totodată cont de echilibrul între sexe (noul colegiu al comisarilor propus este format din nouă femei şi 18 bărbaţi). Totodată, Parlamentul îşi poate exprima opinia cu privire la modul în care au fost repartizate portofoliile.

După primirea CV-urilor candidaţilor şi a declaraţiilor de interese financiare ale acestora, Parlamentul European le-a adresat, la 3 decembrie, comisarilor, propuşi de statele membre şi desemnaţi de preşedintele Comisiei în colaborare cu Consiliul European, întrebările scrise la care aceştia au răspuns până la 17 decembrie şi pe baza cărora se vor desfăşura audierile publice.

Audierile publice se desfăşoară în comisiile competente în perioada 11-19 ianuarie, candidaţii fiind chestionaţi în special în legătură cu politicile prioritare pe care le propun în domeniile lor de responsabilitate. Comisiile au, de asemenea, prilejul de a afla mai multe detalii despre personalitatea candidaţilor.

Comisiile care îi audiază pe comisarii desemnaţi sunt alcătuite în funcţie de domeniul de competenţă al portofoliului. Astfel, în cazul în care portofololiul unui comisar desemnat se încadrează în domeniul de competenţă al unei singure comisii, acesta va fi audiat de comisia respectivă. Dacă portofoliul se încadrează, în proporţii relativ egale, în domeniul de compentenţă al mai multor comisii, candidatul va fi audiat de comisiile respective reunite. A treia variantă este ca portofoliul comisarului desemnat să se încadreze într-un domeniu de competenţă principal şi în cel puţin alt domeniu într-o proporţie mai mică. În acest caz, candidatul va fi audiat de comisia competentă pe domeniul principal, aceasta fiind obligată însă să invite cealaltă (sau celelalte) comisii la audieri. Alcătuirea comisiilor este decisă prin consultarea preşedintelui CE.

După audieri, comisiile parlamentare se reunesc cu uşile închise, la 19 ianuarie, pentru a evalua fiecare comisar desemnat, verificând nu numai dacă acesta deţine compentenţele necesare pentru a fi membru al CE, ci şi dacă este capabil să administreze portofoliul care i-a fost repartizat. În cazul în care comisia nu poate să ajungă la un consens cu privire la aceste două aspecte, preşedintele acesteia supune, în ultima instanţă, cele două decizii unui vot secret.

Rezultatele audierilor sunt trimise preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, şi analizate, la 21 ianuarie, de Conferinţa Preşedinţilor, formată din Buzek şi liderii tuturor grupurilor politice, şi de Conferinţa preşedinţilor de comisie.

La 26 ianuarie urmează să aibă loc o şedinţă în plen a Parlamentului European, la Strasbourg, unde Jose Manuel Barroso prezintă colegiul comisarilor desemnaţi şi programul acestuia, apoi are loc o dezbatere. La şedinţă este invitat şi Consiliul UE. În aceeaşi zi, Parlamentul European votează Comisia în ansamblu, iar în cazul aprobării, aceasta poate fi numită oficial de Consiliul European cu majoritate calificată.

(Material realizat de Iuliana Enache, iulia.enache@mediafax.ro)

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici