„Nu am solicitat scuze din partea NATO, ci doar explicaţii. Nu ne îndoim de buna-credinţă a NATO”, a declarat Shamseddin Abdelmolah, un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Tranziţie din Libia.
Un raid aerian NATO care a vizat joi tancuri ale insurgenţilor libieni s-a soldat cu cel puţin trei morţi şi zeci de răniţi, conform unor surse medicale.
„Se pare că a existat o întrerupere a comunicaţiilor, posibil din cauza condiţiilor de pe teren, de aceea poziţiile noastre nu au fost atat de clare pentru NATO”, a spus reprezentantul opoziţiei libiene.
„Problema este că nu există nicio legătură oficială între conducerea militară” a rebeliunii şi NATO, subliniază o sursă diplomatică occidentală.
„Ar fi util să existe o echipă NATO pe teren pentru a semnala obiectivele, reducând riscul unor astfel de incidente”, adaugă sursa citată, precizând că echipamente de telecomunicaţii urmează să fi trimise vineri la Benghazi pentru a se stabili o legătură între insurgenţi şi o capitală europeană.
„Echipamentele nu vor fi utilizate pentru depistarea poziţiilor forţelor lui Kadhafi. Nu vrem să devenim aripa armată a opoziţiei”, adaugă sursa diplomatică.
Contraamiralul britanic Russell Harding, comandantul adjunct al operaţiunii Unified Protector, a recunoscut că forţele loiale lui Kadhafi şi cele ale opoziţiei şi-au tot schimbat poziţiile în ultimele zile pe autostrada dintre Brega şi Ajdabiya.
Este a doua oară când NATO deschide focul din greşeală spre poziţii ale opoziţiei libiene.
„Se pare că două dintre loviturile noastre ar fi putut provoca moartea unui anumit număr de elemente din cadrul CNT (Consiliul Naţional de Tranziţie)”, afirmase contraamiralul Russel Harding.