Fragmente ale avionului EgyptAir prăbuşit în Marea Mediterană, găsite în largul insulei Creta

Fragmente ale avionului EgyptAir care efectua o cursă pe ruta Paris-Cairo, cu 66 de persoane la bord, şi s-a prăbuşit în Marea Mediterană în cursul nopţii de miercuri spre joi au fost descoperite în largul insulei greceşti Creta, anunţă Le Figaro, citând un oficial militar grec.

6216 afișări
Imaginea articolului Fragmente ale avionului EgyptAir prăbuşit în Marea Mediterană, găsite în largul insulei Creta

Fragmente ale avionului EgyptAir prăbuşit în Marea Mediterană,găsite în largul insulei Creta (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

UPDATE: Autorităţile greceşti susţin că au descoperit veste de salvare în sudul Mării Mediterane în operaţiunile de căutare a avionului EgyptAir care efectua o cursă de la Paris la Cairo şi s-ar fi prăbuşit în largul insulei Karpathos, relatează Reuters, citând televiziunea greacă de stat.

Anterior, un purtător de cuvânt al armatei Greciei a declarat că fragmente de plastic au fost găsite în largul insulei Creta, la o distanţă de 230 de mile marine în direcţia sud-est.

Potrivit autorităţilor greceşti, două veste de salvare au fost identificate în sudul Mării Mediterane, veste care ar fi provenit din avionul MS804.

"Fragmente au fost localizate la sud-est de insula Creta de avion egiptean C-130, o zonă care, din punct de vedere aerian, depinde de Egipt. Au fost trimise vase în zona respectivă", a declarat Vassilis Beletsiotis, purtătorul de cuvânt al armatei Greciei.

Şi televiziunea publică greacă ERT1 a indicat că "fragmente ar fi fost descoperite la 230 mile marine (450 km) de Creta".

Surse militare au declarat pentru Reuters anterior că fregata greacă trimisă la presupusul loc al prăbuşirii avionului ar fi descoperit două fragmente mari de plastic albe şi roşii care pluteau pe mare, la circa 370 de kilometri de Creta. Este vorba despre o zonă din care a fost emis semnalul transponderului, au precizat aceleaşi surse.

Anterior, o sursă aeroportuară a declarat pentru AFP că avionul s-a prăbuşit în largul insulei greceşti Karpathos. La operaţiunile de căutare participă avioane din Grecia, Turcia, Egipt şi Franţa.

Un avion aparţinând companiei EgyptAir, care efectua o cursă între Paris şi Cairo, a dispărut în noaptea de miercuri spre joi cu 66 de persoane la bord, nemaiputând fi localizat cu ajutorul radarului.

Avionul MS804 a decolat miercuri seară la ora locală 23.20 (00.20 - ora României) de pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris şi a dispărut de pe radare la ora locală 02.45 (03.45 - ora României).

Ministrul grec al Apărării a anunţat că pilotul ar fi făcut două viraje bruşte, înainte ca avionul să se prăbuşească de la o altitudine de peste 11.000 de metri.

În avionul dispărut se aflau treizeci de egipteni, cincisprezece francezi, doi irakieni, un britanic, un belgian, un kuweitian, un saudit, un sudanez, un ciadian, un portughez, un algerian şi un canadian şi zece membri ai echipajului.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici