Un ministru egiptean şi directorul Serviciului Federal rus de Securitate susţin că prăbuşirea avionului în Marea Mediterană este probabil un act terorist

Probabilitatea unui atac terorist este mai mare decât cea a unei defecţiuni tehnice în cazul avionului de pasageri prăbuşit în Marea Mediterană, afirmă ministrul egiptean al Aviaţiei civile, Sherif Fatih.

45993 afișări
Imaginea articolului Un ministru egiptean şi directorul Serviciului Federal rus de Securitate susţin că prăbuşirea avionului în Marea Mediterană este probabil un act terorist

Un ministru egiptean şi directorul Serviciului Federal rus de Securitate susţin că prăbuşirea avionului în Marea Mediterană este probabil un act terorist

"Există o probabilitate mai mare ca avionul să fi fost vizat de un atac terorist decât de o eroare tehnică", a declarat Fatih, citat de presa egipteană şi de cea italiană.

"Probabil este vorba de un act terorist, deocamdată nu avem certitudini", a precizat Sherif Fatih.

Un avion Airbus A320 al companiei EgyptAir care zbura din Paris (Franţa) spre Cairo (Egipt) s-a prăbuşit joi dimineaţă în Marea Mediterană, în largul insulei elene Karpathos.

La bord erau 56 de pasageri şi zece membri ai echipajului. Este vorba de 30 de cetăţeni egipteni, de 15 francezi şi de cetăţeni din Marea Britanie, Belgia, Irak, Kuwait, Arabia Saudită, Sudan, Ciad, Portugalia, Algeria şi Canada.

Directorul FSB: Avionul prăbuşit în Marea Mediterană probabil a fost vizat de un atac terorist

Prăbuşirea avionului de pasageri egiptean în Marea Mediterană probabil a fost rezultatul unui atac terorist, afirmă Alekasndr Bornikov, directorul Serviciului Federal rus de Securitate, citat de site-ul agenţiei Tass.

"Din păcate, astăzi a avut loc un nou incident cu un avion de pasageri egiptean. Cel mai probabil a fost un atac terorist soldat cu moartea a 66 de persoane din 12 ţări", a declarat Bortnikov.

"Toate părţile interesate, inclusiv partenerii noştri din Europa, trebuie să depună eforturi pentru identificarea persoanelor implicate în acest atac teribil", a spus directorul FSB.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici