Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene: Uşa Uniunii Europene rămâne deschisă pentru Marea Britanie

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat joi că Marea Britanie mai are timp să decidă în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană, chiar dacă în perioada următoare sunt aşteptate negocieri privind părăsirea Blocului comunitar, informează site-ul agenţiei Reuters.

196 afișări
Imaginea articolului Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene: Uşa Uniunii Europene rămâne deschisă pentru Marea Britanie

Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene: Uşa Uniunii Europene rămâne deschisă pentru Marea Britanie (Imagine: Hepta)

"Evident că uşa Uniunii Europene rămâne deschisă pentru Marea Britanie. Nu am cerut Marii Britanii să plece, ei au decis să părăsească Blocul comunitar. Acum suntem nerăbdători să aflăm cum vor ieşi din UE. Sincer, cred că procesul de negociere va continua şi că vor alege să plece. Dar dacă la un moment dat ar reconsidera şi s-ar răzgândi, noi am vrea să rămână... îi voi primi cu braţele deschise", a spus Timmermans, în cadrul unei conferinţe la Praga.

Marţi, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că Uniunea Europeană menţine deschisă posibilitatea rămânerii Marii Britanii în Blocul comunitar până când negocierile pe tema Brexit nu se vor încheia.

Marea Britanie a decis la limită, în referendumul organizat în iunie 2016, ieşirea din Uniunea Europeană, situaţie care a declanşat la Londra o criză politică de amploare. Separarea Marii Britanii de Uniunea Europeană este programată pentru anul 2019, potrivit unor tratate semnate de cele două părţi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici