Franța promite să ia măsuri după ce Iranul a închis un centru de limbi străine din Teheran
„Acest nou atac împotriva prezenței culturale a Franței în Iran, care vine în urma agresiunii asupra a doi angajați ai ambasadei franceze din luna iulie a anului trecut, este de nejustificat și inacceptabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Pascal Confavreux, într-un comunicat citat de Reuters.
Relațiile dintre cele două țări sunt tensionate de ani de zile din cauza programului nuclear al Iranului și a reținerii de către Teheran a mai multor cetățeni francezi.
Deși relațiile s-au îmbunătățit după eliberarea acestora și Parisul s-a distanțat de războiul SUA împotriva Iranului, situația s-a înrăutățit în cursul verii, după ce doi dintre diplomații săi au fost arestați și, ulterior, expulzați. Franța a răspuns cu aceeași monedă.
Duminică dimineață, agenția semioficială de știri Tasnim relata că autoritățile iraniene au închis centrul de limbă franceză, după un ordin judiciar emis de parchetul din Teheran.
Autoritățile au declarat că centrul a funcționat ani de zile sub pretextul predării limbilor străine, în ciuda avertismentelor repetate de a obține o licență, acuzându-l de activități îndreptate împotriva culturii iraniene și a securității naționale, inclusiv identificarea și crearea de rețele, precum și facilitarea plecării din țară a iranienilor cu calificare.
Franța a respins anterior astfel de acuzații, afirmând că în ultimele luni s-a înregistrat o serie de acțiuni de intimidare, pe măsură ce Parisul a încercat să-și intensifice sprijinul acordat societății civile iraniene și contactele cu aceasta, în urma represiunii protestelor de la începutul acestui an.
Nu sunt primele schimburi de replici
Diplomații au mai precizat că Iranul a fost, de asemenea, iritat de o postare recentă pe rețelele sociale a ministrului francez de externe, Jean-Noel Barrot, cu ocazia împlinirii a patru ani de la moartea lui Mahsa Amini, femeia iraniană arestată și torturată pentru că nu a purtat hijabul, eveniment care a declanșat un val de proteste în Iran.
Ca răspuns, vineri, ministrul de externe al Iranului, Abbas Araqchi, a calificat postarea drept „lacrimi de crocodil” și a acuzat Parisul că a masacrat 1,5 milioane de algerieni în timpul războiului de independență.
„Tăcerea dumneavoastră atunci când SUA au masacrat elevii noștri spune totul”, a acuzat Araqchi, referindu-se la un atac din Iran pentru care Teheranul consideră că SUA sunt responsabile.
Cei doi miniștri urmează să se întâlnească marți, în marja celei de 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU, la care vor participa 130 de oficiali naționali, între care președintele României, Nicușor Dan, președintele francez Emmanuel Macron, premierul israelian Benjamin Netanyahu, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, dar și ministrul de Externe al Rusiei, Sergei Lavrov.