Germania reevaluează cazurile a sute de azilanţi consideraţi că ar constitui un risc de securitate

Germania va reevalua cazurile a 547 de azilanţi despre care se crede că ar putea reprezenta un risc de securitate, în contextul dezbaterii privind modul în care autorităţile au gestionat cazul imigrantului tunisian care a comis atentatul de la Berlin din luna decembrie, scrie Reuters online.

1256 afișări
Imaginea articolului Germania reevaluează cazurile a sute de azilanţi consideraţi că ar constitui un risc de securitate

Germania reevaluează cazurile a sute de azilanţi consideraţi că ar constitui un risc de securitate

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat că autorităţile antiteroriste vor analiza cu atenţie cazurile solicitanţilor de azil consideraţi că ar constitui un risc de securitate, scopul fiind acela de a determina dacă este necesar ca aceştia să fie deportaţi sau reţinuţi.

Burkhard Lischka, purtătoare de cuvânt a Partidului Social Democrat din Germania, a declarat că autorităţile au pierdut urma a trei dintre aceşti azilanţi, indicând existenţa unor similitudini cu cazul tunisianului Anis Amri care a comis un atac cu camionul la un târg de Crăciun din Berlin.

În răspunsul la o interpelare parlamentară, Guvernul german a comunicat că Amri a fost anchetat pentru tentativă de omor, în martie 2016, însă nu a oferit mai multe detalii, scrie publicaţia germană Die Welt.

Amri a fost identificat drept o ameninţare în luna februarie a anului trecut, însă anchetatorii au decis că este improbabil ca acesta să efectueze un atentat, relatează presa germană.

Luna aceasta, De Maiziere şi ministrul Justiţiei, Heiko Maas, au căzut de acord să introducă măsuri mai dure la adresa solicitanţilor de azil care nu au documente clare şi a celor consideraţi că ar constitui o ameninţare.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici