Germania vrea să ajute Ucraina în reformele în domeniul statului de drept şi în combaterea corupţiei

Publicat: 10 01. 2023, 22:17
Actualizat: 10 01. 2023, 22:19

„Ucrainenii consideră că viitorul lor este în Uniunea Europeană. De aceea, aş vrea să vorbesc şi despre progresele înregistrate în procesul de aderare”, a declarat Annalena Berbock în cursul vizitei în Ucraina.

„Guvernul german vrea să formuleze oferte concrete Ucrainei pentru a înregistra progrese în consolidarea statului de drept, pentru a avea instituţii independente şi a combate corupţia, precum şi în sensul alinierii la standardele UE”, a subliniat Annalena Berbock.

Ministrul german de Externe a ajuns marţi dimineaţă la Kiev. După întâlniri cu oficiali ucraineni, Annalena Baerbock şi ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, s-au deplasat în cursul după-amiezii în oraşul Harkov, situat în estul Ucrainei.

Aceasta este prima vizită efectuată de un membru al Guvernului german în estul Ucrainei de la începerea invaziei militare ruse, în februarie 2022, notează postul de televiziune RTL.