Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunțat că noul cadru legislativ va introduce un plafon pentru creditele de până la 100.000 de euro, scrie Euronews. Potrivit planului, suma totală de rambursat, inclusiv dobânzi și comisioane, nu va putea depăși cu mai mult de 30% până la 50% valoarea împrumutată inițial. Autoritățile elene spun că măsura urmărește limitarea practicilor abuzive și a clauzelor greu de înțeles din contractele de creditare.
„Aceste reglementări creează un cadru mai clar și mai echitabil pentru toată lumea”, a transmis Mitsotakis într-o postare publicată pe Facebook. Noua legislație se va aplica în special creditelor de consum fără garanții și datoriilor acumulate pe cardurile de credit, segmente unde dobânzile și costurile suplimentare au rămas foarte ridicate în ultimii ani. Guvernul vrea să introducă și o perioadă de reflecție de 14 zile după semnarea contractului, timp în care clienții vor putea renunța la credit fără penalizări. Executivul susține că măsura va crește transparența și protecția consumatorilor.
Intervenția vine într-un moment în care piața creditelor de consum din Grecia începe să își revină după anii de criză financiară și austeritate. Cererea pentru astfel de împrumuturi a crescut din 2022, însă costurile rămân printre cele mai ridicate din sistemul bancar. Dobânzile pentru creditele de consum depășesc frecvent 10%, iar în cazul cardurilor de credit pot trece de 14%, potrivit datelor citate de Euronews.
Autoritățile elene și-au intensificat în ultimii ani criticile la adresa băncilor, acuzând instituțiile financiare că mențin comisioane ridicate și transferă prea lent către clienți beneficiile creșterii dobânzilor la depozite. Băncile grecești au revenit pe profit în ultimii ani, după restructurări ample și reducerea creditelor neperformante, însă presiunea politică privind costurile suportate de populație a continuat să crească.