În ce condiţii trăiesc sute de refugiaţi în Italia, la graniţa cu Franţa. STUDIU

Sute de refugiaţi înfruntă brutalitatea forţelor de ordine şi lipsa facilităţilor sanitare la frontiera dintre Italia şi Franţa, experţii catalogând această situaţie ca fiind mai precară decât cea din ”Jungla din Calais”, conform unui studiu, citat de ziarul The Independent.

1456 afișări
Imaginea articolului În ce condiţii trăiesc sute de refugiaţi în Italia, la graniţa cu Franţa. STUDIU

În ce condiţii supravieţuiesc sute de refugiaţi în Italia. STUDIU (Medici fără frontiere)

Aproximativ 700 de refugiaţi, inclusiv copii neînsoţiţi, dorm în prezent pe străzile oraşului italian Ventimiglia în condiţii considerate a fi ”pe de-a întregul neadecvate”, cu o lipsă acută a apei potabile şi facilităţilor sanitare.

Potrivit noilor cercetări, brutalitatea poliţiei italiene şi franceze s-a intensificat iar lipsa accesului la servicii medicale înseamnă că tinerii refugiaţi riscă un nivel alarmant de pericole la nivel fizic şi pshic.

 

 

Cercetătorii Proiectului de Informaţii despre Drepturile Refugiaţilor, ce au întreprins un studiu, au anunţat că oraşul Ventimiglia este una dintre cele mai ”proste amplasamente pentru refugiaţi” pe care le-au vizitat, descriind situaţia ca fiind ”îngrozitoare” şi solicitând ”îmbunătăţirea acestei stări deplorabile”.

Potrivit studiului, unul din cinci refugiaţi din oraşul italian este minor, iar 90 dintre aceştia sunt neînsoţiţi de prieteni sau membri ai familiei.

Majoritatea acestora (aproximativ 73%) se aflau în Ventimiglia între o lună şi trei luni, în momentul studiului, după ce sosiseră din Libia şi călătoriseră pe teritoriul Italiei. Ei provin din Sudan, Ciad, Etiopia şi Eritreea.

Ventimiglia a fost catalogată ca fiind ”Calais-ul italian” şi este un punct de tranzit pentru refugiaţii ce încearcă să pătrundă în Franţa.

Între 400-500 de persoane strămutate sunt găzduite într-o tabără a Crucii Roşii, ceea ce înseamnă că aproximativ 200-300 de indivizi sunt lipsiţi de adăpost şi sunt nevoiţi să doarmă pe străzi.

Şase din zece respondenţi au suferit de probleme de sănătate de la sosirea în Italia, 44% dinter aceştia considerând că acestea au apărut din cauza condiţiilor de trai.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici