Video VIDEO | Momentul în care atacatorul trage cu mitraliera în spectatori, iar concertul din Las Vegas este întrerupt

O înregistrare video din timpul concertului de muzică country din Las Vegas surprinde momentul în care se aude focul de armă produs de arma automată, urmat de clipe de panică ale spectatorilor. Câteva secunde după, concertul este oprit. Împuşcăturile au fost raportate în jurul orei locale 22:00 (08:00, ora României) în timpul festivalului Route 91 Harvest, în timp ce cântăreţul de muzică Jason Aldean cânta într-un cazinou extrem de popular.

8274 afişări

 

 

 

Cel puţin 50 de persoane au fost ucise şi alte 200 sunt rănite în urma atacului armat, fiind considerat cel mai sângeros atac din SUA din ultimii ani.

Centrul Medical Universitar a confirmat că peste 100 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Danita Cohen, purtătorul de cuvânt al centrului, a declarat că 14 persoane se află în stare gravă.

”O fată tocmai a fost împuşcată în cap, în faţa mea. E o adevărată nebunie. E timpul să-mi iau arma şi să mă întorc”, a spus miliardarul Dan Bilzerian, care se afla în mulţime, la concertul de muzică country.

Dan Bilzerian, supranumit ”regele Instagramului”, se afla în mijlocul oamenilor care se aflau la concertul din Las Vegas, în momentul în care un bărbat a deschis focul asupra mulţimii, miliardarul înregistrând pe telefonul mobil momentele de panică ce au urmat atacului.

Suspectul a fost ulterior lichidat de poliţie, acesta fiind identificat ca un bărbat alb, în vârstă de 64 de ani.

 

 

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici