Incident în timpul discursului istoric al lui Trump din Israel. A fost nevoie de intervenția forțelor de securitate

Publicat: 13 10. 2025, 14:27
Actualizat: 13 10. 2025, 14:33

This browser does not support the video element.

Discursul lui Donald Trump a fost întrerupt după ce a fost huiduit de un membru de stânga al Knessetului, care a fost imediat evacuat de forțele de securitate.

Președintele alianței Hadash-Ta’al, Ayman Odeh, a fost scos din plenul Knessetului după ce a ridicat o pancartă prin care îi cerea președintelui american Donald Trump să „recunoască Palestina”, în timpul discursului acestuia.

De asemenea, Ofer Cassif, politician în vârstă de 60 de ani, a fost scos din sală de agenții de securitate după ce a strigat la președintele SUA.

„Ne cerem scuze pentru incident, domnule președinte”, i-a spus președintele Knessetului lui Trump.

„A fost foarte eficient”, a răspuns liderul american, în timp ce membrii Knessetului îi scandau numele.