Invazia rusă în Ucraina: cum ar putea începe atacul şi desfăşurarea acestuia. Declaraţii din SUA

  • Statele Unite ale Americii au oferit publicului cele mai detaliate avertismente despre cum ar putea avea loc o invazie a Ucrainei.
  • Preşedintele Joe Biden insistă că nu a văzut semne de retragere reală din partea Rusiei.
  • Kremlinul continuă să insiste că nu are de gând să invadeze.
2426 afișări
Imaginea articolului Invazia rusă în Ucraina: cum ar putea începe atacul şi desfăşurarea acestuia. Declaraţii din SUA

Statele Unite ale Americii au emis unele dintre cele mai grave şi mai detaliate avertismente de până acum cu privire la modul în care s-ar putea desfăşura o invazie rusă în Ucraina, aliaţii occidentali fiind în alertă maximă legată de orice încercare a Kremlinului de a crea un pretext fals pentru un nou război în Europa.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, i-a avertizat pe oficialii ONU cu privire la o posibilă lovitură cu drone sau „aşa-zisul atentat terorist” în interiorul Rusiei, sau chiar un atac cu arme chimice, care ar fi folosit ca o justificare pentru invadarea statului vecin.

Preşedintele american Joe Biden a avertizat, de asemenea, că Washingtonul nu a văzut semne de retragere a Rusiei, ci a văzut mai multe trupe îndreptându-se spre graniţa cu Ucraina, indicând că Moscova ar putea invada în câteva zile.

„Fiecare indiciu pe care îl avem este că sunt pregătiţi să intre în Ucraina, să atace Ucraina”, a declarat Biden pentru reporterii de la Casa Albă, notează The Independent.

El a spus că SUA au „motive să creadă” că Rusia este „angajată într-o operaţiune cu steag fals pentru a avea o scuză de a intra în Ucraina”.

Temerile occidentale se concentrează asupra a aproximativ 150.000 de soldaţi ruşi, aproximativ 60% din totalul forţelor terestre ale Rusiei, ce se găsesc în jurul graniţelor Ucrainei. Kremlinul insistă că nu are planuri de invadare, dar a considerat de mult Ucraina ca parte a sferei sale de influenţă şi vede expansiunea NATO spre est ca o ameninţare.

O cerere cheie în această criză este ca NATO să promită că nu va permite niciodată aderarea Ucrainei.

Biden intenţionează să discute vineri cu liderii transatlantici despre consolidarea armatei ruse şi eforturile continue de descurajare şi diplomaţie.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a dezvăluit câteva concluzii ale serviciilor de informaţii americane, care fac parte dintr-o strategie menită să expună şi să prevină orice planificare de invazie. Acesta le-a spus diplomaţilor de la Consiliul de Securitate al ONU că un eveniment brusc, aparent violent, organizat de Rusia pentru a justifica o invazie, va declanşa atacul.

El a menţionat un „aşa-zis atentat terorist” în interiorul Rusiei, o lovitură cu drone în scenă sau „un atac fals, poate chiar adevărat... folosind arme chimice”.

Invazia se va deschide cu atacuri cibernetice, împreună cu lovituri cu rachete şi bombe în toată Ucraina, a spus el. Blinken a mai descris intrarea trupelor ruse, avansarea spre Kiev, un oraş de aproape trei milioane de oameni, şi alte ţinte cheie.

În prezent, oficialii americani şi europeni sunt în alertă maximă pentru orice încercare a Rusiei de a crea un pretext de a invada, date fiind şi bombardamentele ce au avut loc joi şi vineri dimineaţă în zona Luhansk din regiunea disputată Donbas

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici