Iran restricționează mijloacele de supraveghere din instalațiile nucleare

Publicat: 28 06. 2025, 20:08
A satellite image shows the Arak nuclear facility in Iran in this handout image dated June 14, 2025. Maxar Technologies/Handout via REUTERS THIS IMAGE HAS BEEN SUPPLIED BY A THIRD PARTY MANDATORY CREDIT NO RESALES. NO ARCHIVES MUST NOT OBSCURE LOGO

În cadrul procesiunilor funerale pentru oficiali militari și experți în domeniul nuclear, vicepreședintele parlamentului de la Teheran a anunțat interdicțiile, informează presa de stat.

Potrivit sursei citate, autoritățile iraniene susțin că date confidențiale despre facilitățile nucleare ar fi fost accesate de Israel, context în care au decis să întrerupă colaborarea cu AIEA în forma actuală.

Iranul permisese anterior instalarea și utilizarea camerelor de supraveghere în cadrul acordului nuclear semnat în 2015 cu Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Rusia și Uniunea Europeană.

Tensiunile dintre Iran și Israel s-au accentuat în ultimele săptămâni, după un conflict de 12 zile în care Israelul a atacat mai multe obiective iraniene, inclusiv facilități nucleare. Conflictul s-a încheiat printr-un acord de încetare a focului, dar rămân preocupări privind viitorul relațiilor internaționale și al transparenței programului nuclear iranian.