Israelul anunţă că punctul de trecere Rafah, aflat la granița dintre Fâția Gaza și Egipt, rămâne închis până miercuri

Publicat: 14 10. 2025, 17:21
RAFAH, GAZA - FEBRUARY 22: Al-Qassam Brigades, the military wing of Hamas, take security measures as they hand over on Saturday two Israeli hostages to the International Committee of the Red Cross (ICRC) as part of the seventh exchange under the Jan. 19 ceasefire deal in Rafah, southern Gaza, on February 22, 2025. The two Israeli hostages freed were Tal Shoham, an operative in the Israeli intelligence agency Mossad, and Avera Mengistu, who was captured in 2014 under mysterious circumstances when he entered Gaza. Ali Jadallah / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Trei oficiali israelieni au confirmat marţi că punctul de trecere Rafah, aflat la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Egipt, va rămâne închis până miercuri, ceea ce va duce la o diminuare a transporturilor de ajutoare umanitare către Gaza.

Decizia vine după ce gruparea militantă palestiniană Hamas nu a predat trupurile unor ostatici pe care îi deţine, aşa cum era prevăzut în noul acord de încetare a focului intermediat de Statele Unite.

Oficialii israelieni nu au precizat cât timp va fi menţinută măsura. Hamas a transmis anterior că recuperarea trupurilor unor ostatici decedaţi ar putea dura mai mult, deoarece nu se cunosc toate locurile de înhumare, multe fiind acoperite de ruinele distrugerilor din Gaza.

Rafah este principalul punct de intrare pentru ajutoarele destinate celor peste două milioane de locuitori ai enclavei, care se confruntă cu o criză umanitară severă, scrie The Guardian.

Închiderea sa prelungită riscă să agraveze lipsa de hrană, medicamente şi combustibil.