Noua abordare a guvernului condus de Benjamin Netanyahu este prezentată de oficialii israelieni drept o doctrină de apărare preventivă, bazată pe crearea unor zone-tampon în jurul Israelului. În practică, aceasta a dus la prezență militară israeliană directă sau la control operațional asupra unor zone extinse din trei teritorii vecine: Fâșia Gaza, sudul Libanului și sud-vestul Siriei, potrivit FT.
Cea mai mare parte a teritoriului se află în sudul Libanului, unde armata israeliană a avansat în unele zone până la aproximativ 12 kilometri de frontieră. Israelul susține că această desfășurare are rolul de a împinge Hezbollah mai departe de comunitățile israeliene de la graniță și de a reduce riscul unor atacuri cu rachete antitanc sau al unor incursiuni terestre. Premierul Netanyahu a descris această strategie drept transformarea unui presupus „inel de foc” construit de adversarii Israelului într-un „inel de securitate”.
Prezența israeliană în Liban este însă una dintre cele mai sensibile componente ale noii doctrine. Public, oficialii israelieni au transmis mesaje diferite. Netanyahu a sugerat că armata nu se va retrage rapid, în timp ce diplomați citați de Financial Times afirmă că, în discuții private, oficiali israelieni insistă că Israelul nu are ambiții teritoriale în Liban. În același timp, operațiunile militare israeliene au inclus lovituri, evacuări forțate și distrugeri în apropierea frontierei, ceea ce a alimentat temerile că zona-tampon ar putea deveni o realitate de durată.
În Gaza, Israelul controlează în prezent mai mult de jumătate din enclavă. Forțele israeliene au creat și extins zone de securitate de-a lungul graniței, iar populația civilă palestiniană, estimată la aproximativ două milioane de persoane, este concentrată într-o parte tot mai mică a teritoriului.
În cazul Fâșiei Gaza, intențiile Israelului par mai clare decât în Liban. Oficialii israelieni au transmis că doresc menținerea unei zone permanente de securitate, argumentând că aceasta este necesară pentru a preveni repetarea unui atac de tipul celui din 7 octombrie. Criticii avertizează însă că o astfel de prezență ar putea echivala cu o ocupație pe termen lung și ar putea face aproape imposibilă reconstrucția teritoriului sau revenirea populației în zonele distruse.
În Siria, situația este mai puțin transparentă. Armata israeliană a profitat de prăbușirea regimului Assad pentru a ocupa poziții la câțiva kilometri în interiorul teritoriului sirian. Spre deosebire de Gaza și Liban, unde Israelul a publicat hărți sau a transmis informații mai clare privind zonele vizate, în Siria nici autoritățile israeliene, nici cele siriene nu au precizat exact unde sunt desfășurate trupele.
Noua doctrină este susținută de partidele de dreapta și de extrema dreaptă din Israel, dar provoacă îngrijorare profundă în regiune. În special, declarațiile unor lideri ai mișcării coloniștilor și ale unor politicieni ultranaționaliști au alimentat temerile că zonele-tampon ar putea fi urmate, în timp, de încercări de colonizare sau anexare de facto.
Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, unul dintre cei mai influenți politicieni ai extremei drepte, a cerut în trecut reînființarea coloniilor israeliene în Gaza. De asemenea, unii politicieni israelieni au sugerat că râul Litani, aflat în sudul Libanului, ar trebui să devină o nouă limită de securitate pentru Israel. Astfel de poziții sunt considerate minoritare în politica israeliană, dar produc neliniște în rândul statelor arabe, mai ales în contextul experienței Cisiordaniei, unde coloniile israeliene s-au extins constant după 1967.