Italia ar putea organiza alegeri legislative anticipate pe 24 februarie

Publicat: 19 12. 2012, 21:18
Actualizat: 08 11. 2021, 10:22

„Este în interesul ţării să evite prelungirea acestei perioade de incertitudine instituţională”, a explicat Giorgio Napolitano.

Şeful statului a subliniat că ar dori ca actuala legislatură să se încheie în termenul stabilit, adică în aprilie.

„Dar anumite evenimente politice – retragerea sprijinului partidului lui Silvio Berlusconi pentru guvernul tehnocrat condus de Mario Monti – au împiedicat această posibilitate”, a spus Napolitano.

Napolitano a declarat că cea mai potrivită dată pentru organizarea alegerilor legislative anticipate este 24 februarie.