Javier Milei spune că-și dorește o alianță strategică cu Donald Trump. Președintele Argentinei a anunțat reforme pentru următorii 50 de ani
În discursul adresat în Parlament, duminică, liderul argentinian a precizat: „Atlanticul de Sud este câmpul de luptă strategic al următoarelor decenii”, potrivit AFP, citată de France24.
„Trebuie să creăm secolul Americii: să facem America din nou măreață, de la Alaska până la Tierra del Fuego. Avem toate mineralele critice de care are nevoie Vestul. Avem resurse energetice – gaz, petrol, energie nucleară și energie regenerabilă – pentru a aproviziona lanțurile de producție la scară largă”, a mai declarat Milei.
Milei a lăudat poziția Argentinei în extremitatea sudică a continentului american, subliniind că țara are „acces la două oceane și prezență în Antarctica”.
Milei susține atacurile SUA în Iran
În ceea ce privește alianța cu SUA și Trump, guvernul Milei a susținut atacurile Washingtonului asupra Iranului, care au început sâmbătă și au pus Argentina în stare de alertă maximă.
Argentina, care are cea mai mare comunitate evreiască din America Latină, a acuzat Iranul și Hezbollah că se află în spatele atentatului cu bombă din 1994, asupra unui centru comunitar evreiesc din Buenos Aires. În urma acelui atac au murit 85 de persoane.
Președintele Argentinei a anunțat reforme „pentru următorii 50 de ani”
În cadrul discursului său, Milei a anunțat un pachet de 90 reforme, despre care președintele a precizat că vor „contura” viitorul Argentinei în următorii 50 de ani.
Reformele vor fi în ceea ce privește economia țării, taxele, codul penal, sistemul electoral, educația, Justiția și Apărarea, a declarat Milei, ale cărui remarci au stârnit certuri din partea legislatorilor din opoziție.
Argentina va avea parte de „nouă luni neîntrerupte de reforme structurale care vor modela arhitectura instituțională din «Noua Argentină»”, a declarat Milei.
Discursul său de aproape două ore a marcat începutul noului ciclu legislativ după un an 2025 turbulent, caracterizat de acuzații de corupție împotriva oficialilor și episoade de instabilitate monetară.