Jurnalista americano-iraniană Roxana Saberi a fost eliberată

Jurnalista iraniano-americană Roxana Saberi, condamnată în Iran pentru spionaj în favoarea Statelor Unite, a fost eliberată luni de la închisoarea Evin din Teheran, unde era încarcerată, după ce a obţinut în apel o reducere a pedepsei.

12 afișări
Imaginea articolului Jurnalista americano-iraniană Roxana Saberi a fost eliberată

Jurnalista americano-iraniană Roxana Saberi a fost eliberată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Mă simt foarte bine. Nu vreau să fac comentarii, dar mă simt bine", a declarat Saberi în timp ce părăsea închisoarea Evin.

Aceasta a părăsit închisoarea la bordul unui autoturism, în compania tatălui ei, Reza Saberi.

O Curte de Apel din Iran i-a redus jurnalistei pedeapsa de opt ani de detenţie la doi ani de închisoare cu suspendare.

Jurnalista era deţinută din ianuarie în închisoarea Evin din Teheran, iniţial fiind arestată pentru cumpărarea de băuturi alcoolice, lucru interzis în Iran. Ulterior, jurnalista a fost acuzată de "cooperare cu un stat ostil".

Roxana Saberi în vârstă de 32 de ani, a fost condamnată la 13 aprilie la opt ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Statelor Unite, generând critici în lume şi apeluri pentru eliberarea sa în special în Statele Unite şi în Europa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici