Liderul islamist cecen Doku Umarov ar putea figura printre rebelii ucişi în Inguşetia

Publicat: 29 03. 2011, 10:37
Actualizat: 06 11. 2012, 13:56

„Potrivit informaţiilor preliminare, membri ai gărzii lui Doku Umarov se aflau printre rebeli. Acest lucru permite să presupunem că Doku Umarov a fost de asemenea ucis”, a precizat această sursă.

Soarta lui Doku Umarov, care s-a autoproclamat liderul „Emiratului Caucazului”, face obiectul speculaţiilor în mod regulat. Moartea sa a fost anunţată de mai multe ori în ultimii ani, fără a fi vreodată confirmată de surse oficiale.

Ultimul mesaj video al lui Doku Umarov, difuzat în martie de site-urile islamiste, exprima sprijinul său faţă de mişcările de revoltă din lumea arabă.

Autorităţile ruse au anunţat luni distrugerea unei baze a rebelilor din Inguşetia, o republică instabilă din Caucazul rusesc, în urma unui atac aerian şi a unei operaţiuni la sol.

Această operaţiune a fost lansată în cadrul anchetei privind atentatul comis pe 24 ianuarie la aeroportul Domodedovo, soldat cu 37 de morţi.

Acest atentat a fost revendicat de Doku Umarov, ca şi alte operaţiuni violente, între care cele două atentate sinucigaşe de la metroul din Moscova, comise în martie 2010 şi soldate cu 40 de morţi.