Lituania reduce la jumătate prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților

Publicat: 31 03. 2026, 16:20

Reducerile, introduse de operatorul feroviar LTG Link, se vor aplica în perioada 1 aprilie – 31 mai pe toate rutele interne. Autoritățile spun că măsura are rolul de a reduce presiunea asupra bugetelor familiilor și de a încuraja folosirea transportului public, scrie LRT.

„Oamenii vor putea alege o alternativă semnificativ mai ieftină la costurile tot mai mari ale carburanților. Măsura este menită să reducă povara financiară, să extindă opțiunile de mobilitate și să promoveze folosirea transportului public”, a transmis premierul Lituaniei, Inga Ruginienė.

Ministrul lituanian al Transporturilor, Juras Taminskas, a spus că inițiativa este gândită pentru a-i sprijini pe cei mai afectați de scumpirea carburanților.

„Obiectivul este ca familiile tinere și persoanele în vârstă să aibă o alternativă mai ieftină pentru deplasări”, a spus el.

Costul estimat al programului este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar autoritățile estimează că în cele două luni numărul călătorilor va crește cu circa 200.000.