Macron califică drept „inacceptabile” tarifele impuse de Trump în contextul Groenlandei

Publicat: 17 01. 2026, 21:22

Într-un comentariu pe platforma X, Macron a reafirmat atașamentul Franței față de suveranitatea și independența statelor, atât în Europa, cât și la nivel global. Principii care, potrivit acestuia, stau la baza politicii externe franceze și a angajamentului față de Organizația Națiunilor Unite și Carta ONU.

„Nicio intimidare și nicio amenințare nu ne va influența, nici în Ucraina, nici în Groenlanda, nici în altă parte a lumii”, a transmis liderul de la Paris.

„Amenințările tarifare sunt inacceptabile și nu își au locul într-un asemenea context. Europenii vor răspunde într-o manieră unitară și coordonată, dacă acestea vor fi confirmate. Vom ști să apărăm suveranitatea europeană”, a subliniat președintele Franței.

Macron a mai anunțat că va discuta acest subiect cu partenerii europeni, în vederea stabilirii unei poziții comune.

Președintele francez a legat poziția Parisului privind Groenlanda de sprijinul acordat Ucrainei, menționând că Franța continuă să susțină Kievul și că a contribuit la formarea unei „coaliții de voință” pentru o pace durabilă, menită să apere principiile suveranității și securitatea europeană.

Totodată, Macron a confirmat decizia Franței de a se alătura exercițiilor militare organizate de Danemarca în Groenlanda, argumentând că acestea sunt justificate de mizele de securitate din Arctica, o regiune considerată strategică pentru Europa.

„Ne asumăm această decizie, inclusiv pentru că este vorba despre securitatea în Arctica și la frontierele extreme ale Europei noastre”, a precizat el.

Declarațiile vin în contextul în care președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă intenția de a impune tarife de import pentru opt state europene care se opun ideii ca Statele Unite ale Americii să preia controlul asupra Groenlandei, teritoriu autonom al Danemarcei.