MAE, atenționare pentru românii care merg în Sicilia. Erupția vulcanului Etna suspendă zborurile din Catania

Publicat: 27 09. 2026, 14:50
CATANIA, ITALY - JULY 30: Mount Etna spews a column of ash after over three weeks of apparent calm on July 30, 2026 in Catania, Sicily, Italy. The activity, which began at approximately 3:30 AM local time, was characterized by intense Strombolian activity, which evolved into a lava fountain during the morning. Massive ash emission from the Voragine summit crater generated an eruption column that reached approximately 7 kilometers above sea level, dispersing west and northwest, with ashfall reported in the town of Bronte. The presence of volcanic ash prompted temporary airspace restrictions over the volcano, but operations at Catania International Airport continue regularly without interruption. Salvatore Allegra / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi avertizează pe românii care se află în Sicilia sau intenționează să călătorească în regiune că activitatea vulcanului Etna continuă să afecteze traficul aerian. Zborurile de pe Aeroportul din Catania au fost suspendate până luni, 28 septembrie, la ora 00.00.

Autoritățile italiene au prelungit suspendarea operațiunilor aeriene, iar momentul în care aeroportul va putea funcționa din nou depinde de evoluția activității vulcanice și de condițiile meteorologice.

Aeroportul din Catania, situat în estul Siciliei, este unul dintre principalele puncte de acces pentru turiștii care călătoresc pe insulă.

MAE le recomandă românilor care urmează să ajungă în Sicilia să verifice situația zborurilor înainte de plecare și să urmărească informațiile furnizate de autoritățile italiene.

De asemenea, turiștii sunt sfătuiți să evite deplasările și excursiile în zona vulcanului Etna și să respecte indicațiile autorităților locale.

Unde pot cere ajutor românii aflați în Sicilia

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la Consulatul României la Catania, la numerele +39 095 537 909 și +39 095 536 139. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și sunt preluate permanent de operatorii Call Center.

Pentru situațiile dificile sau urgente, Consulatul României la Catania pune la dispoziție și numărul de urgență +39 320 965 3137.

MAE recomandă românilor să urmărească informațiile publicate de Departamentul Protecției Civile din Sicilia și să consulte, înainte de călătorie, informațiile și alertele oficiale pentru Italia.