Maia Sandu, primită în audienţă de Papa Leon al XIV-lea la Vatican

Publicat: 12 09. 2025, 16:10

Sanctitatea Sa Leon al XIV-lea a primit-o vineri, în Palatul Apostolic din Cetatea Vaticanului, pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, anunţă vaticannews.va.

După întrevederea cu Suveranul Pontif, şefa statului moldovean a avut o întâlnire cu cardinalul secretar de stat Pietro Parolin şi cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru Raporturile cu statele şi organizaţiile internaţionale.

Potrivit comunicatului transmis de Sala de Presă a Sfântului Scaun, discuţiile au fost cordiale şi s-a exprimat satisfacţia pentru relaţiile bilaterale pozitive, cu urarea de a fi consolidate pe viitor. Totodată, au fost abordate teme legate de pace şi securitate la nivel local, regional şi internaţional, cu o atenţie specială asupra evoluţiilor recente din Ucraina.