Ministerul de Externe de la Londra a precizat că ministrul Boris Johnson va găzdui, luni, o întâlnire a miniştrilor de Externe din opt ţări, inclusiv Estonia, Suedia şi Letonia, pentru a discuta aspecte care vizează Rusia, NATO şi cooperarea în domeniul apărării după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
„Într-o lume tot mai complexă, Marea Britanie rămâne o prezenţă liniştitoare pentru prietenii săi, în special pentru cei care se confruntă cu un antagonism rusesc continuu în nordul Europei şi în regiunea baltică„, a precizat Boris Johnson, prin intermediul unui comunicat.
Diplomatul britanic a amintit de trimiterea trupelor britanice în Estonia, care au ajuns în luna martie la aproximativ 800 de persoane, măsură considerată o declaraţie prin care Marea Britanie îşi sprijină aliaţii „în faţa agresiunii externe” şi prin care îşi reafirmă angajamentul faţă de NATO.
„Marea Britanie doreşte o lume sigură şi, pe măsură ce părăsim Uniunea Europeană, vom continua să apărăm şi să promovăm interesele noastre comune, în timp ce înfruntăm împreună toate provocările„, a mai spus Johnson.
După criza din Ucraina, fostele republici sovietice baltice se tem că ar putea fi vizate de intenţiile agresive ale Kremlinului, iar exerciţiul militar Zapad 2017, care s-a desfăşurat în Belarus şi în nord-vestul Rusiei, a stârnit îngrijorare în regiune.
Citeşte şi: Val de critici internaţionale după testul nuclear al Phenianului/ Donald Trump: Coreea de Nord este o naţiune necinstită, devenind o mare ameninţare şi o ruşine şi pentru China
Citeşte şi: Coreea de Nord a anunţat că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, fiind responsabilă de producerea unui cutremur de 6,3 grade pe scara Richter