Marea Britanie, Canada și Australia recunosc oficial statul Palestina
„Astăzi, pentru a reînvia speranța de pace pentru palestinieni și israelieni și pentru o soluție a celor două state, Regatul Unit recunoaște oficial Statul Palestina”, a declarat premierul britanic Keir Starmer într-un comunicat, potrivit NBC News.
Cu câteva minute înainte, Canada devenise prima țară din G7 care a recunoscut statul palestinian, premierul Mark Carney promițând un „viitor pașnic atât pentru Statul Palestina, cât și pentru Statul Israel”.
Premierul australian Anthony Albanese a emis la scurt timp o declarație prin care a recunoscut oficial „Statul Palestina independent și suveran”.
Măsura este în mare parte simbolică și oferă palestinienilor un statut diplomatic sporit și posibilitatea de a încheia tratate.
Regatul Unit declarase în iulie că va recunoaște Palestina ca stat dacă guvernul israelian „nu ia măsuri substanțiale pentru a pune capăt situației îngrozitoare” din Gaza, iar recunoașterea oficială vine pe fondul criticilor internaționale tot mai mari la adresa Israelului din cauza războiului din enclavă.
Decizia Marii Britanii a stârnit furia aliatului său apropiat, Israel, dar și a Statelor Unite, care susțin că recunoașterea încurajează Hamas, gruparea care a condus atacurile teroriste din 7 octombrie 2023 asupra Israelului.
Franța este așteptată să declare oficial recunoașterea unui stat palestinian luni, la o conferință a Națiunilor Unite de la New York, co-prezidată împreună cu Arabia Saudită, care coincide cu debutul Adunării Generale a ONU.
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă pentru televiziunea israeliană Channel 12 că națiunile „trebuie să recunoască dreptul legitim al poporului palestinian de a avea un stat”.