Medvedev: Sistemul politic rus nu este problema Occidentului

Publicat: 06 12. 2011, 16:32
Actualizat: 06 11. 2012, 21:12

„Să supravegheze alegerile, să semnaleze neregulile este un lucru, dar starea sistemului politic nu este problema lor”, a declarat Medvedev.

Alegerile legislative ruse, câştigate de partidul aflat la putere, Rusia Unită, au fost marcate de „încălcări frecvente” în cadrul numărării voturilor, în special introducerea în urnă a unor buletine suplimentare, potrivit unui comunicat difuzat luni de observatorii electorali ai OSCE.

Potrivit Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), „concurenţa politică” în cursul campaniei electorale din Rusia a fost „limitată şi inechitabilă”, iar autorităţile electorale nu au avut „independenţă”. De altfel, OSCE a denunţat şi relaţiile prea apropiate între structurile de stat şi partidul Rusia Unită, condus de premierul Vladimir Putin.

Secretarul de stat britanic pentru Afaceri Externe, David Lidington, a cerut marţi ca neregulile semnalate de OSCE în cursul scrutinului din Rusia să facă obiectul unei „anchete rapide şi transparente”.