Prima pagină » Știri externe » Melania Trump ameninţă că îl va da în judecată pe Hunter Biden. Care este motivul

Melania Trump ameninţă că îl va da în judecată pe Hunter Biden. Care este motivul

Prima Doamnă Melania Trump a ameninţat că îl va da în judecată pe Hunter Biden pentru 1 miliard de dolari, după ce acesta a susţinut că i-a fost prezentată soţului ei de către agresorul sexual Jeffrey Epstein, potrivit BBC.
Melania Trump ameninţă că îl va da în judecată pe Hunter Biden. Care este motivul
Sursa foto: Hepta via Mediafax Foto

Avocaţii care acţionează în numele primei doamne, care s-a căsătorit cu preşedintele american Donald Trump în 2005, au descris afirmaţia drept „falsă, denigratoare, defăimătoare şi incendiară”.

Biden, fiul fostului preşedinte american Joe Biden, a făcut aceste comentarii în timpul unui interviu acordat la începutul acestei luni, în care a criticat vehement fostele legături ale preşedintelui cu Epstein.

Donald Trump a fost prieten cu Epstein, dar s-a spus că cei doi s-au certat la începutul anilor 2000, deoarece finanţatorul a recrutat angajaţi care lucrau la spa-ul din clubul de golf al lui Trump din Florida.

O scrisoare din partea avocaţilor primei doamne, adresată unui avocat al lui Hunter Biden, îi cere acestuia să îşi retragă afirmaţia şi să îşi ceară scuze, sau să se confrunte cu acţiuni în justiţie pentru „peste 1 miliard de dolari daune”. Se spune că prima doamnă a suferit „prejudicii financiare şi de reputaţie copleşitoare” din cauza afirmaţiei pe care a repetat-o. De asemenea, îl acuză pe cel mai mic fiu al lui Biden că are un „vast istoric de comercializare a numelor altora” şi că repetă afirmaţia „pentru a atrage atenţia asupra sa”.

Într-un interviu amplu cu cineastul Andrew Callaghan, publicat la începutul acestei luni, Hunter Biden a susţinut că documente nepublicate referitoare la Epstein l-ar „implica” pe preşedintele Trump.